|
din 22 noiembrie 2022
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie
Ședinţa Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie s-a desfăşurat în ziua de luni, 21 noiembrie 2022, de la ora 17:00, după votul final. Membrii Comisiei au avut spre dezbatere şi aprobare, următoarea ordine de zi:
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Ana-Maria Cătăuţă (Grupul parlamentar al PSD)
Deputatul Ana-Maria Cătăuţă, membru al Delegaţiei Parlamentului României la AP NATO:
,, Este o onoare pentru mine să contribui activ la activităţile Adunării Parlamentare NATO în calitate de raportor al subcomitetului pentru relaţii
trans-atlantice”
Deputatul Ana-Maria Cătăuţă, membru al Delegaţiei Parlamentului României la AP NATO şi vicepreşedinte al Grupului Pro America, a participat, în perioada 18-21 noiembrie 2022, la Madrid, la cea de-a 68-a Sesiune a Adunării Parlamentare a NATO.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Gheorghe Șimon (Grupul parlamentar al PSD)
Trebuie să eliminăm pragul de 9,4% din PIB ca limită a creşterii pensiilor
Pensiile ar urma să fie majorate de la 1 ianuarie 2023, dar aceste creşteri nu trebuie să depăşească 9,4% din PNNR.
Potrivit unei analize făcute, cheltuielile totale cu pensiile se vor încadra, la limită, în pragul de 9,4% din PIB, după majorarea veniturilor totale ale pensionarilor cu 15%, dar acest procent va limita creşteri ulterioare pe fondul fluctuaţiei creşterii economice. [...]
|
ANUNȚ DE PRESĂ
Camera Deputaţilor va găzdui, în perioada 23 noiembrie – 20 decembrie, o expoziţie dedicată comemorării victimelor Holodomorului din 1932-1933 (holul din faţa sălii de plen, nivel P1).
La deschiderea oficială, care va avea loc miercuri, 23 noiembrie, începând cu ora 12:30, vor participa ambasadorul Ucrainei în România, domnul Ihor Prokopchuk, şefi ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti, oficiali români şi reprezentanţi ai Parlamentului României.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Stoica (Grupul parlamentar al PSD)
Viaţa românilor, în centrul preocupărilor politice şi guvernamentale ale PSD
PSD a pus şi va pune întotdeauna oamenii în centrul atenţiei preocupărilor sale. Viaţa românilor este foarte importantă în această perioadă, dincolo de cifrele şi procentele seci ale unor decizii.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Nicu Fălcoi (Grupul parlamentar al USR)
Deputatul USR, Nicu Fălcoi, a fost ales vicepreşedinte
al Adunării Parlamentare NATO
În cadrul sesiunii anuale a Adunării Parlamentare NATO care s-a desfăşurat la Madrid în perioada 18-21 noiembrie 2022, deputatul USR de Timiş, Nicu Fălcoi, a fost ales în conducerea Adunării Parlamentare NATO:
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Oana-Alexandra Cambera (neafiliat)
Deputata Oana Cambera a participat la Smart City Congress în Barcelona
„Oraşele inteligente ar trebui să fie rezultatul colaborării între societatea civilă şi mediul privat”
Oana Cambera, deputat de Ilfov, a participat în perioada 15-17 noiembrie la Smart City Congress în Barcelona (SCEWC), aflat la a 11-a ediţie, cel mai prestigios eveniment internaţional dedicat soluţiilor Smart City la nivel global.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Ana Loredana Predescu (Grupul parlamentar al PSD)
Cum păstrăm forţa de muncă în ţară în contextul Schengen?
Piaţa muncii din România se confruntă cu o criză majoră din cauza lipsei de forţă de muncă, cu precădere în zona activităţilor care nu necesită studii superioare sau pregătire specializată.
|
| |
|