DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PNL)
Româncele trebuie să-şi apere drepturile şi să facă front comun împotriva violenţei în familie
Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin Rezoluţia din 54/134 din 17 decembrie 1999, data de 25 noiembrie drept „Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor” şi a invitat guvernele, organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale să organizeze activităţi menite să trezească conştiinţa publică în faţa acestor probleme.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Maria Stoian (Grupul parlamentar al PNL)
Româncele trebuie să înveţe să se apere de violenţă!
Din 1999, Adunarea Generală a ONU a decis printr-o Rezoluţie ca, în fiecare an, data de 25 noiembrie să fie marcată în întreaga lume ca Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor.
Organizaţia Naţiunilor Unite recomandă tuturor guvernelor, instituţiilor publice şi organizaţiilor non-guvernamentale să accentueze corespunzător această zi, prin manifestări de conştientizare asupra proporţiilor îngrijorătoare luate de acest fenomen nedorit, precum şi prin acţiuni concrete pentru diminuarea violenţei la care sunt supuse zilnic femeile. [...]
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Oana-Alexandra Cambera (neafiliat)
Victimele violenţei domestice trebuie să aibă acces la măsurile de sprijin pentru formare profesională şi încadrare în muncă
Deputata Oana Cambera a depus un proiect de lege care va sprijini victimele violenţei domestice, pentru a creşte şansele acestora la încadrarea în muncă şi, în acelaşi timp, va reduce dependenţa lor financiară de abuzatori.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Rodica Nassar (Grupul parlamentar PSD)
Diminuarea fenomenului violenţei împotriva femeilor trebuie să cointereseze toate româncele
Societatea civilă şi instituţiile statului trebuie să coopereze activ în vederea diminuării fenomenului violenţei în familie, deoarece fenomenul rămâne unul îngrijorător în România.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (Grupul parlamentar AUR)
Ziua combaterii violenţei împotriva femeilor
În fiecare an, la 25 noiembrie, sărbătorim Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor prin creşterea gradului de conştientizare cu privire la acest flagel.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Virgil Alin Chirilă (Grupul parlamentar al PSD)
Am iniţiat propunerea legislativă care permite autorităţilor locale extinderea programului de masă caldă pentru toate unităţile de învăţământ.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Cristian-Paul Ichim (neafiliat)
Ziua Internaţională a Eliminării Violenţei Împotriva Femeilor
Ziua de 25 noiembrie a fost declarată de către ONU - Ziua Internaţională a Eliminării Violenţei Împotriva Femeilor.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Stoica (Grupul parlamentar al PSD)
Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, prilej oportun pentru conştientizarea şi respectarea drepturilor româncelor
Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin rezoluţia din 54/134 din 17 decembrie 1999, data de 25 noiembrie drept „Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor” şi a invitat guvernele, organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale să organizeze activităţi menite să trezească conştiinţa publică în faţa acestor probleme.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, domnul deputat George-Cătălin Stângă (Grupul parlamentar al PNL)
Pentru a reuşi să schimbăm percepţia oamenilor cu privire la deşeuri trebuie ca toţi actorii implicaţi să colaboreze!
Săptămâna aceasta am participat la un eveniment special la Timişoara. Este vorba despre Timişoara Food Summit 2022, cel mai important eveniment din Sud-Vestul ţării, de agribussines, producţie alimentară, producţie de băuturi, retail şi HoReCa.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare aplicat României, un pas vital pentru aderarea la Spaţiul Schengen
Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este un capitol închis pentru România, acesta urmând a fi ridicat printr-o decizie a Comisiei Europene. Hotărârea anunţată de forul european este foarte importantă, având în vedere cei 15 ani în care ţara noastră a fost monitorizată prin MCV, chiar de la aderarea la Uniunea Europeană.
|
| |