Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 9 decembrie 2022

  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Direcţia pentru relaţii cu organizaţiile internaţionale şi UE
Privind participarea la Forumul economic al APM pentru zona euro-mediteraneeană şi a Golfului

În perioada 7-8 decembrie 2022, la Marrakech, Adunarea Parlamentară a Mediteranei (APM) şi Camera Consilierilor a Regatului Maroc au organizat prima ediţie a Forumului economic al APM pentru zona euro-mediteraneană şi a Golfului.

9 decembrie 2022 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Vasile Aurel Căuş (Grupul parlamentar al PNL)
10 decembrie – Ziua drepturilor şi libertăţilor noastre

Când aţi criticat ultima dată orice instituţie a statului român? Probabil chiar astăzi, nu? Când aţi spus ultima dată ce gândiţi? Probabil o faceţi mai mereu, nu? Când v-aţi exercitat ultima dată dreptul la liberă iniţiativă? Milioane dintre noi am făcut-o, o facem sau o vom face.

9 decembrie 2022 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Direcţia pentru relaţii cu organizaţiile internaţionale şi UE

Joi, 8 decembrie 2022, la Palatului Parlamentului, Camera Deputaţilor a găzduit lansarea ediţiei în limba română a volumului “Sfânta Sofia - Bisericile înţelepciunii lui Dumnezeu în lume".

9 decembrie 2022 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru învăţământ, doamna deputat Natalia Elena Intotero (Grupul parlamentar al PSD)

Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor găzduieşte, în perioada 8 - 10 decembrie, Concursul Naţional de Drept Umanitar şi Drepturile Refugiaţilor “Nicolae Titulescu”, cu deosebita participare a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii şi a domnului Lukovych Volodymyr, prim-secretar al Ambasadei Ucrainei în România.

9 decembrie 2022 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Gabriel Valer Zetea (Grupul parlamentar al PSD)
Delegaţie maramureşeană în vizită oficială la Ambasada României din Roma, Italia

Deputatul PSD Maramureş, Gabriel Zetea, se află vineri, 9 decembrie, la Roma, Italia, alături de primarul comunei Ieud, Nicolae Traian David, de viceprimarul de Baia Mare, Doru Dăncuş, dar şi împreună cu un grup de ieudeni inimoşi.

9 decembrie 2022 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mihai-Alexandru Badea (Grupul parlamentar al USR)

De Ziua Internaţională Anticorupţie mi-aş fi dorit să pot scrie un mesaj mult mai optimist pentru România, însă este destul de greu să celebrezi aşa ceva într-o ţară unde justiţia este călcată în picioare de bocancii monolitului PSD-PNL, sub înaltul patronaj al preşedintelui Iohannis.

9 decembrie 2022 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Stoica (Grupul parlamentar al PSD)
Respingerea aderării României la Spaţiul Schengen, un act profund nedrept, anti-european şi discriminatoriu

Procesul de aderare al României la Spaţiul Schengen constituie în continuare o miză politică şi europeană de neatins.

9 decembrie 2022 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Stoica (Grupul parlamentar al PSD)
Ziua Internaţională Anticorupţie: Să facem eforturi cu toţii, câte puţin măcar, pentru combaterea corupţiei!

Ziua Internaţională Anticorupţie se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 9 decembrie şi a fost iniţiată la 31 octombrie 2003 prin „Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei”.

9 decembrie 2022 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Olivia Diana Morar (Grupul parlamentar al PNL)
9 decembrie – Ziua Internaţională Anticorupţie

Astăzi, 9 decembrie, Adunarea Generală a ONU sărbătoreşte o zi care, pentru noi, românii, are o semnificaţie aparte.

9 decembrie 2022 detalii
  ANUNŢ DE PRESĂ

Ședinţa online a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc vineri, 9 decembrie, începând cu ora 18.00.

9 decembrie 2022
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 8:55