DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Radu Vicenţiu Grădinaru (Grupul parlamentar AUR)
Coşmarul din nordul Moldovei
Drumul Botoşani-Târgu Frumos a fost şi este poate cea mai aşteptată investiţie din nordul Moldovei. La doar câteva luni de la turnarea asfaltului, pe 20 de kilometri au început să apară probleme. Lucrarea a cedat nu după ani, ci după câteva luni!
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Radu-Marcel Tuhuţ (Grupul parlamentar al PSD)
Peste 1 miliard de lei alocaţi pentru fermierii români prin intermediul Ajutorului Naţional Tranzitoriu
Cu PSD la conducerea Ministerului Agriculturii, fermierii românii simt cu adevărat că sunt sprijiniţi de Guvern!
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Rujan (Grupul parlamentar al PNL)
Prioritatea noii sesiuni parlamentare trebuie să fie adoptarea pachetului de legi privind educaţia
Deputatul PNL Dumitru Rujan apreciază că una dintre cele mai importante priorităţi pe care le va avea Parlamentul în perioada imediat următoare o reprezintă adoptarea legilor educaţiei, cadru normativ de care depinde atât modernizarea sistemului de învăţământ, precum şi majorarea salariilor pentru personalul didactic:
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Florian Claudiu Neaga (Grupul parlamentar al PSD)
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat un nou ghid de prevenţie
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, numărul persoanelor care acordă atenţia cuvenită evoluţiei stării sănătăţii personale este în creştere în Uniunea Europeană, însă foarte mulţi dintre aceşti oameni nu cunosc factorii care contribuie la creşterea riscului de a dezvolta boli precum cancer, diabet, boli cardiovasculare sau alte boli netransmisibile, care conduc într-un final la aproximativ 90% din toate decesele înregistrate în Regiunea Europeană a OMS.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Nicolae Giugea (Grupul parlamentar al PNL)
Producţia agricolă a României este slab valorificată la export, fără valoare adăugată brută adusă în România, pe bani puţini, în timp ce importurile sunt tot mai scumpe
Deputatul PNL Nicolae Giugea consideră că nu ar trebui să avem niciun moment de satisfacţie atunci când constatăm că România exportă milioane de tone de cereale din producţia proprie, în formă brută, comparativ cu statele europene cel mai puternic dezvoltate din punct de vedere agricol, care exportă numai produse cu înalt grad de prelucrare:
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Direcţia pentru relaţii cu organizaţiile internaţionale şi UE
privind participarea la reuniunile Comisiei permanente şi ale Grupului de lucru pentru regulament ale APCEMN
Domnul deputat Daniel Constantin, preşedintele Delegaţiei Parlamentului României la APCEMN, a participat, în ziua de 17 ianuarie 2023, la Istanbul, la reuniunile Comisiei permanente şi ale Grupului de lucru pentru regulament ale Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN).
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Investiţiile-record din fonduri europene în infrastructura energetică, un pas important pentru independenţa energetică a României
Guvernul condus de primul-ministru liberal Nicolae Ciucă a parafat primele nouă contracte de finanţare din Fondul pentru Modernizare, în vederea implementării unor obiective de investiţii de importanţă deosebită pentru dezvoltarea infrastructurii energetice naţionale.
|
| |