COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Oana-Alexandra Cambera (neafiliat) şi de la domnul deputat Andrei-Răzvan Lupu (neafiliat)
Referitor la priorităţile primei sesiuni parlamentare din 2023
Pentru deschiderea noii sesiuni parlamentare, reprezentanţii REPER şi-au stabilit priorităţile care acoperă aspectele economice, reforma statului, dar şi măsuri ce ţin de domeniul social.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Maria Stoian (Grupul parlamentar al PNL)
Comisia Europeană acordă 1,6 miliarde euro pentru capitalizarea unei noi bănci de investiţii şi dezvoltare în România
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o măsură adoptată de România în valoare de 1,6 miliarde euro, pentru înfiinţarea Băncii Române de Investiţii şi Dezvoltare. Aceasta va avea drept scop sprijinirea dezvoltării economice şi sociale, competitivitatea, inovarea şi creşterea economică în întreaga economie a României.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PNL)
La Mulţi Ani soldaţilor care sunt în slujba Intendenţei militare!
Sărbătorim miercuri Ziua naţională a intendenţei militare, 1 februarie 1861 fiind data la care domnitorul Alexandru Ioan Cuza a emis Înaltul Ordin de Zi nr. 29, actul de constituire a intendenţei armatei, prin care s-a format corpul ofiţerilor de intendenţă militară, condus de intendentul general al armatei, subordonat Ministerului de Război.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Rujan (Grupul parlamentar al PNL)
Bugetul istoric alocat investiţiilor publice de Guvernul Ciucă reprezintă centura de siguranţă pentru economia României
Deputatul PNL Dumitru Rujan consideră că cele peste 112 miliarde de lei, reprezentând 7,22% în PIB, alocate pentru investiţii publice în anul 2023 vor asigura finanţarea necesară pentru toate proiectele, vor genera comenzi în economie şi vor stimula o creştere economică importantă, în condiţiile în care economia europeană este puternic marcată de riscuri şi incertitudini:
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Nicolae Giugea (Grupul parlamentar al PNL)
Pesta porcină africană şi gripa aviară ne ţin dependenţi de importurile de alimente scumpe
Deputatul PNL Nicolae Giugea trage un puternic semnal de alarmă cu privire la incapacitatea Ministerului agriculturii şi a ANSVSA de a combate extinderea celor două boli care continuă să afecteze crescătorii de porci şi de păsări din România şi care stimulează importurile de carne din Uniunea Europeană:
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Stoica (Grupul parlamentar al PSD)
Voi fi şi în noua sesiune parlamentară alături de toţi locuitorii judeţului Vrancea
Noua sesiune parlamentară care a început astăzi este deosebit de importantă pentru parlamentarii sociali democraţi, deoarece 2023 trebuie să fie anul relansării României pe toate palierele socio-economice.
|
ANUNȚ DE PRESĂ
Ședinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor va avea loc miercuri, 1 februarie, începând cu ora 13.30 (vechea componenţă).
Ședinţa de plen va începe la ora 16.00. După încheierea acesteia, va avea loc şedinţa Biroului permanent în noua componenţă (sala ”Barbu Catargiu”, nivel P1).
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Florian Claudiu Neaga (Grupul parlamentar al PSD)
Guvernul a aprobat compensarea medicamentelor imunologice
La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat în ultima şedinţă introducerea medicamentelor imunologice pe lista celor compensate, altele decât cele incluse deja în programele de sănătate publică finanţate de minister şi de care beneficiază în prezent persoanele asigurate.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Ioan Balan (Grupul parlamentar al PNL)
Preţurile mari ale energiei ne obligă la investiţii tot mai puternice pentru creşterea eficienţei energetice
Deputatul PNL Ioan BALAN consideră că preţurile mari la energie, determinate de agresiunea barbară a Rusiei asupra poporului din Ucraina, ne vor afecta mult mai puţin dacă intensificăm investiţiile în producţia naţională de energie şi în creşterea eficienţei energetice:
|
| |