Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 7 martie 2023

  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Silviu Macovei (Grupul parlamentar al PSD)
Trebuie să preţuim mai mult oamenii decât computerele sau profitul!

Am urmărit cu îngrijorare şi tristeţe desfăşurarea dezbaterilor publice legate de casele de marcat tip Selfpay. Fiindcă sunt parlamentar şi reprezint cetăţenii României, doresc să clarific poziţia mea în ultima dezbatere legată de casele de marcat la care clienţii pot să scaneze singuri produsele.

7 martie 2023 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Virgil Alin Chirilă (Grupul parlamentar al PSD)
Legile Educaţiei au nevoie de o dezbatere consistentă la nivel social şi parlamentar, pentru că reprezintă o prioritate strategică la nivel naţional

În contextul prezentării proiectelor de legi ale învăţământului de către ministrul Educaţiei, deputatul social-democrat Alin Chirilă a subliniat obiectivele esenţiale pe care acestea trebuie să le îndeplinească, astfel încât să aducă stabilitatea pe termen lung a cadrului legislativ şi să conducă la îmbunătăţirea majoră a calităţii educaţiei, inclusiv a condiţiei elevilor şi a cadrelor didactice.

7 martie 2023 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mihail Albişteanu (Grupul parlamentar AUR)
România nu este feuda Uniunii Europene

În calitate de secretar al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, cer autorităţilor statului român şi, în special, Ministerului Afacerilor Externe să ia poziţie faţă de politicile antinaţionale pe care Comisia Europeană le promovează, sub conducerea nefastă a doamnei Ursula von der Leyen.

7 martie 2023 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Lilian Scripnic (Grupul parlamentar AUR)
România, amprenta de carbon şi sărăcia!

Mediul înconjurător este spaţiul unde ne trăim şi ne petrecem zilele de pe acest pământ. Natura ne este un dar oferit de Dumnezeu pentru a servi ca locuinţă şi ca materie primă pentru diferitele nevoi biologice ale omului. Grija pentru natură şi mediul înconjurător trebuie să reprezinte o normalitate pentru oricine. Nu doar pentru cei mai săraci dintre noi!

7 martie 2023 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Anamaria Gavrilă (neafiliat)
Preşedintele trădător al României trebuie suspendat!

România se află într-un pericol permanent, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis. Acest preşedinte are o agendă proprie pe care o duce la îndeplinire „pas cu pas”.

7 martie 2023 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Vasile Nagy (Grupul parlamentar AUR)
Analiza nivelului de trai al populaţiei din România

În declaraţia sa politică din data de 7 martie, deputatul de Arad, Vasile Nagy, a făcut o analiză a nivelului de trai al populaţiei din România, referindu-se la calitatea vieţii şi bunăstarea cetăţenilor din România.

7 martie 2023 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Oana-Alexandra Cambera (neafiliat)
Senatul a adoptat proiectul de lege prin care victimele violenţei domestice au acces la măsuri de sprijin pentru formare profesională şi încadrare în muncă

Senatul a adoptat proiectul de lege care va sprijini victimele violenţei domestice, pentru a creşte şansele acestora la încadrarea în muncă şi, în acelaşi timp, va reduce dependenţa lor financiară de abuzatori.

Decizia a fost luată în unanimitate, cu 104 voturi „pentru” şi două „abţineri”. Proiectul de lege urmează să fie trimis Camerei Deputaţilor, care este for decizional. [...]

7 martie 2023 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Reducerea riscului de abandon şcolar, una dintre priorităţile noului pachet legislativ al educaţiei

Principalul obiectiv al pachetului noilor legi ale educaţiei, iniţiate de PNL, vizează legiferarea unei serii complexe de reforme, menite să contribuie esenţial la creşterea calităţii învăţământului românesc, precum şi la reducerea exponenţială a analfabetismului funcţional.

7 martie 2023 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Stoica (Grupul parlamentar al PSD)
Şcoala românească în pericol

În presa zilei avem din ce în ce mai multe ştiri despre situaţia precară în care se află educaţia naţională.

7 martie 2023 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina-Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
„Manifest pentru drepturile femeilor”, o strategie complexă pentru reducerea tuturor formelor de abuz împotriva româncelor

Lansarea strategiei-document „Manifest pentru drepturile femeilor”, chiar în Săptămâna Drepturilor Femeilor, 1 – 8 Martie 2023, reprezintă încununarea multiplelor iniţiative adoptate în ultimul an de către conducerea PSD a Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse şi a doamnei ministru Gabriela Firea, în scopul diminuării fenomenului neliniştitor al violenţelor comise împotriva femeilor.

7 martie 2023 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Marian Cruşoveanu (Grupul parlamentar al PNL)
Învăţământul dual tehnologic este o şansă imensă pentru dezvoltarea României

Noile legi ale educaţiei vin cu o serie importantă de schimbări benefice pentru modul în care va fi organizată educaţia în România. Una dintre acestea este extinderea şi reorganizarea învăţământului preuniversitar tehnologic dual.

7 martie 2023 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Natalia-Elena Intotero (Grupul parlamentar al PSD)
Femeia, model de inspiraţie

Femeile atrag apreciere zilnic, iar data de 8 martie oferă şansa de a arăta această apreciere la nivel internaţional. Rolul femeilor este unic, acestea demonstrând zilnic faptul că îşi urmează şi îşi îndeplinesc visurile pe plan profesional, dezvoltându-se, totodată, pe plan personal.

Ceea ce le face însă speciale este puterea lor de a-şi balansa cariera cu întemeierea şi grija purtată familiei lor. Ca mame, ele îşi oferă dragostea necondiţionată, sacrificându-se zilnic şi trecând peste nenumărate obstacole pentru a-şi ocroti copiii. [...]

7 martie 2023 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Cristian-Paul Ichim (neafiliat)
Prevenţia este regula de bază a siguranţei rutiere

Sunt multe statistici privind siguranţa rutieră şi majoritatea trimit România în coada clasamentului la acest capitol. Există un cumul de motive pentru care şoselele din ţara noastră sunt atât de periculoase şi din cauza cărora există atât de multe accidente.

Motive ce ţin de şoferi sau pietoni, cum ar fi viteza excesivă sau condusul sub influenţa alcoolului, neadaptarea la condiţiile de drum, traversarea prin locuri nepermise, dar şi unele ce ţin de autorităţi: infrastructura rutieră foarte slab dezvoltată şi neîntreţinută corespunzător, foarte puţine autostrăzi şi drumuri expres. [...]

7 martie 2023 detalii
  ANUNȚ DE PRESĂ

Ședinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc marti, 7 martie, începând cu ora 11.15 (la Camera Deputaţilor, sala ”Barbu Catargiu”, nivel P1).

7 martie 2023
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul deputat Ștefan Muşoiu (Grupul parlamentar al PSD)
Ștefan Muşoiu: „România este un susţinător ferm al cooperării extinse constante cu Armenia, prin instrumentele şi politicile Uniunii Europene”

Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul Ștefan Muşoiu, a avut luni, 6 martie 2023, la Palatul Parlamentului, o întrevedere cu E.S. dl. Sergey Minasyan, Ambasadorul Republicii Armenia în România.

Discuţiile au vizat priorităţile agendei bilaterale, precum şi evoluţiile la nivel regional şi internaţional, pe fondul situaţiei de securitate a Armeniei în regiune. [...]

7 martie 2023 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Daniel-Sorin Gheba (Grupul parlamentar al USR)
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a votat amendamentul pentru încheierea contractelor de arendare pe o durată de 7 ani

Încă din sesiunea parlamentară trecută, proiectul de modificare a Codului Civil, referitor la perioada obligatorie pentru contractele de arendare a stârnit numeroase discuţii în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice al cărei vicepreşedinte eram la data respectivă.

7 martie 2023 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie, deputat Dragoş Gabriel Zisopol (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)

Ședinţa Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie s-a desfăşurat luni, 6 martie 2023, de la ora 17.15. Membrii Comisiei au avut, spre dezbatere şi aprobare, următoarea ordine de zi:

7 martie 2023 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă (Grupul parlamentar al PSD)
Proiectul privind creşterea vârstei consimţământului sexual trebuie să ajungă cât mai rapid la vot

În aşteptarea votului Camerei Deputaţilor se află un proiect la care eu ţin enorm şi care este dorit de foarte multe familii din această ţară. Mă refer la proiectul privind creşterea vârstei consimţământului sexual.

7 martie 2023 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Vasile Cîtea (Grupul parlamentar al PSD)
Ajutor acordat agriculturii

Aflaţi în plin proces de schimbare climatică globală, martorii unor ani consecutivi de secetă, situaţi atât de aproape de o modificare fundamentală a configuraţiilor anotimpurilor aşa cum le ştiam până acum, şi sub ameninţarea crizelor geopolitice şi economice ce se încăpăţânează să se suprapună cu conflictul din Ucraina, fermierii români traversează poate una dintre cele mai grele perioade în care sunt nevoiţi să îşi desfăşoare activitatea.

7 martie 2023 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Maria Stoian (Grupul parlamentar al PNL)
Reglementarea regimului fiscal al nomazilor digitali va conduce la o creştere exponenţială a economiei naţionale

În calitate de for decizional, Camera Deputaţilor a adoptat cu o largă majoritate de voturi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, demers legislativ al PNL.

7 martie 2023 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PNL)
Paşi importanţi în vederea dinamizării turismului românesc

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat, cu largă majoritate de voturi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.46/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă.

7 martie 2023 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru Coarnă (neafiliat)
Pensiile militare sunt pensii ocupaţionale

Pensiile militare au devenit un subiect populist care generează foarte multe ştiri false şi dezinformare. Sunt utilizate multe narative mincinoase! Cel mai frecvent, obţinerea tranşei trei din PNRR este condiţionată de includerea pensiilor militare în rândul celor speciale! Fals! Nu există o asemenea comunicare oficială din partea Comisiei Europene!

7 martie 2023 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 15:08