|
din 8 martie 2023
 |
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la preşedintele Comisiei pentru politică externă, doamna deputat Biró Rozália-Ibolya (Grupul parlamentar al UDMR)
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, doamna deputat Biró Rozália-Ibolya, subliniază că “este extrem de important să sărbătorim această zi pentru a cinsti şi marca diversele succese pe care femeile le-au realizat în întreaga lume, indiferent de domeniu: societate, economie, politică şi cultură.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Monica-Elena Berescu (Grupul parlamentar al USR)
Victimele violenţei domestice vor putea beneficia de asistenţă juridică gratuită şi în apel iar durata ordinelor de protecţie va putea fi extinsă până la un an
Violenţa domestică este un flagel care a cuprins întreaga ţară. În condiţiile în care la sfârşitul anului trecut aproape 100.000 de persoane au reclamat cel puţin o dată un caz de violenţă domestică este evident că nu mai discutăm de cazuri izolate ci de o problemă a noastră ca societate.
Cu atât mai mult, în aceste condiţii, victimele violenţei domestice au nevoie de îmbunătăţirea paşilor legali prin care se pot proteja. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (Grupul parlamentar AUR)
România e ţinută în afara Schengen din motive pur politice! Dar ce face Guvernul pentru ca ţara noastră să adere în 2023?
Decizia Consiliului JAI din luna decembrie de a ţine România în afara Spaţiului Schengen a reprezentat pentru poporul român o umilinţă majoră.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Vasile-Aurel Căuş (Grupul parlamentar al PNL)
De 8 martie, cred în femeie ca inimă şi motor al transformărilor sociale
Sărbătorim, astăzi, ziua de 8 martie, Ziua Femeii. O zi pe care, sub regimul anterior, o cunoşteam mai degrabă drept Ziua Mamei. O zi în care, odinioară, se celebrau doar virtuţile domestice, maternale ale Femeii.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la deputaţii Oana-Alexandra Cambera, Simina-Geanina-Daniela Tulbure şi Andrei-Răzvan Lupu (neafiliaţi)
Dreptul la avort este un drept fundamental
Decretul nr. 770/1966 pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii, care a fost în vigoare timp de 23 de ani, a avut consecinţe dramatice asupra societăţii, cauzând moartea a zeci de mii de femei care au încercat să-şi inducă avortul.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Adrian Giurgiu (Grupul parlamentar al USR)
România are nevoie de DNA-ul pădurilor
Peste jumătate din lemnul tăiat în România este tăiat ilegal. O investigaţie a unor jurnalişti germani a scos la iveală că, până în 2018, în România, s-au tăiat aproximativ 20 de milioane de metri cubi de lemn in fiecare an fără documente şi autorizaţii.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cătălina Ciofu (Grupul parlamentar al PNL)
8 Martie – Ziua Femeii
Astăzi se sărbătoreşte FEMEIA. Încă un prilej de apreciere şi recunoaştere a eforturilor tuturor femeilor ce ne înconjoară, oferind bucuria vieţii şi motivaţia de a trăi.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Maria Stoian (Grupul parlamentar al PNL)
La Mulţi Ani, Femeie!
Dragi Doamne şi Domnişoare,
Viaţa ne oferă anual frumoasa ocazie ca, odată cu sosirea primăverii, să aducem omagiul nostru Femeii.
|
| |
|