|
din 30 octombrie 2023
 |
ANUNȚ DE PRESĂ
Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred-Robert Simonis, va efectua, în perioada 5-7 noiembrie, o vizită oficială în Republica Serbia.
|
ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la preşedintele Grupului de Rugăciune al Parlamentului României, domnul deputat Mircea Roşca
Grupul de Rugăciune al Parlamentului României organizează marţi, 31 octombrie, începând cu ora 9.00, conferinţa intitulată “Leadership politic în identitate creştină”.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Daniel Gheorghe Rusu (neafiliat)
Opt ani degeaba
Se împlinesc, astăzi, opt ani de la incendiul devastator din clubul bucureştean „Colectiv”, în urma căruia au murit 64 de oameni, marea majoritate tineri şi foarte tineri.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Alexandra Huţu (Grupul parlamentar al PSD)
Pentru ca bursa de merit să fie, de facto, o formă de stimulare a performanţei, criteriile de acordare trebuie urgent modificate!
Parlamentarul social-democrat Alexandra Huţu a atras atenţia asupra necesităţii imediate de a se modifica criteriile de acordare a burselor de merit, care, în prezent, prevăd că acestea se alocă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu, dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, fără să se ţină cont de mediile elevilor.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Radu Vicenţiu Grădinaru (Grupul parlamentar AUR)
Deficitul bată-l vina!
Adesea, fără să ştim din ce e compus deficitul, ne este incredibil de teamă de el. De ce? Pentru că ştim că impactul lui asupra economiei este unul negativ. Iar dacă impactul asupra economiei e negativ, este clar că şi cel asupra noastră, a românilor, este la fel de negativ.
|
| |
|