|
din 16 mai 2024
 |
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dumitru-Viorel Focşa (neafiliat)
Trimiterea unui sistem Patriot românesc în Ucraina – o decizie periculoasă şi controversată
Cu un conflict deschis la graniţe şi cu o armată cu dotări minime, România se află într-o situaţie delicată în ceea ce priveşte măsurile luate de guvernanţi privind pregătirile pentru un eventual răspuns în cazul unei agresiuni – este îndeajuns să ne reamintim că dronele militare ale Rusiei zboară şi se prăbuşesc nestingherite la graniţa de est a ţării, fapt ce demonstrează, cât se poate de clar, că nu deţinem nici măcar controlul asupra propriului spaţiu aerian pentru a ne putea proteja integritatea teritorială şi cetăţenii.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Legea înstrăinării părinteşti, iniţiată de PNL, reglementează şi apără interesul superior al copiilor
Preşedintele României a promulgat un act normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, iniţiat de parlamentarii liberali pentru a corecta anumite disfuncţionalităţi referitoare la noţiunea de înstrăinare părintească.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Alexandra Huţu (Grupul parlamentar al PSD)
Veşti bune de Ziua Familiei pentru cuplurile care vor să devină părinţi: Programul Naţional pentru creşterea natalităţii continuă şi în acest an
De Ziua Internaţională a Familiei, deputatul social-democrat Alexandra Huţu a anunţat că Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse desfăşoară şi în acest an „Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii”.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Florian-Claudiu Neaga (Grupul parlamentar al PSD)
Importanţa cunoaşterii şi combaterii fenomenului „dependenţei digitale” din rândul tinerilor
Interacţiunea tinerilor cu dispozitivele mobile, mai ales telefoanele mobile, a devenit un subiect foarte important pe agenda tot mai multor instituţii guvernamentale din diferite ţări, obiectivul principal fiind protejarea tinerilor de efectele negative ale expunerii îndelungate la telefon, tabletă, laptop, calculator, cum ar fi depresia şi anxietatea, afecţiuni care sunt tot mai des întâlnite la copii, începând chiar de la vârsta de copil mic.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Maria Stoian (Grupul parlamentar al PNL)
Am înaintat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor solicitarea de dezafiliere din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal. În urma acestui demers, voi activa în continuare ca deputat neafiliat.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la Direcţia pentru relaţii cu organizaţiile internaţionale şi UE
Privind participarea delegaţiei Parlamentului României la cea de-a
18-a Sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Mediteranei
(Braga, Portugalia, 15-16 mai 2024)
În perioada 15-16 mai 2024, preşedinta Delegaţiei Parlamentului României la APM, doamna deputat Mirela Furtună, şi doamna deputat Dumitriţa Gliga, membră a Delegaţiei, au participat, la Braga, în Portugalia, la lucrările celei de-a 18-a Sesiuni plenare a Adunării Parlamentare a Mediteranei (APM).
|
| |
|