|
din 18 septembrie 2024
 |
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Valentin-Ilie Făgărăşian (Grupul parlamentar al PNL)
PNL dă un motiv în plus românilor din diaspora să se întoarcă în ţară – Programul PNL pentru reindustrializarea României
Deputatul PNL, Valentin Făgărăşian, care provine din diaspora şi o reprezintă în Parlamentul României, susţine cu toată forţa programul PNL pentru reînnoirea industrială a României, prin care ţara noastră îşi va reface domeniile industriale strategice, va oferi locuri de muncă şi salarii la fel de competitive ca în statele dezvoltate din Uniunea Europeană:
|
ANUNȚ DE PRESĂ
Ședinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc miercuri, 18 septembrie, începând cu ora 15.30, în format online.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Fonduri suplimentare pentru modernizarea României – alocări record pentru investiţii în infrastructură şi dezvoltare
Ministerul Finanţelor a identificat fonduri suplimentare în valoare de aproximativ 4 miliarde de lei, destinate finanţării unor proiecte strategice care vizează modernizarea României. Alocările bugetare suplimentare vor sprijini direct Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, precum şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
Relaţii bilaterale şi perspective europene: Întrevederea doamnei deputat Mirela Furtună, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, cu domnul Christoph Wolfrum, şeful Direcţiei Afaceri Europene din cadrul Ministerului Federal german al Afacerilor Externe.
„Dimensiunea parlamentară joacă un rol esenţial în relaţiile noastre bilaterale. Ea trebuie însoţită de intensificarea cooperării economice, în beneficiul ambelor ţări”
Miercuri, 18 septembrie a.c., la Palatul Parlamentului, doamna preşedinte Mirela Furtună a avut o întâlnire de lucru cu domnul Christoph Wolfrum, şeful Direcţiei Afaceri Europene din cadrul Ministerului Federal german al Afacerilor Externe, aflat în vizită oficială la Bucureşti, cu prilejul participării la cea de-a noua ediţie a Mesei rotunde româno-germane pe teme europene (EURT).
|
| |
|