|
din 29 iulie 2025
 |
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Daniel-Cătălin Ciornei (Grupul parlamentar AUR)
Imnul nu e o formalitate. E o promisiune
Cu ocazia Zilei Imnului Naţional al României, deputatul Daniel Ciornei transmite un mesaj de profund respect faţă de simbolurile naţionale şi reafirmă angajamentul său faţă de valorile care dau sens mandatului de parlamentar.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (Grupul parlamentar SOS România)
Un sistem de sănătate centrat pe prevenţie, propunere legislativă pentru control medical anual obligatoriu
Astăzi, 29 iulie 2025, deputatul Raisa Enachi, care reprezintă judeţul Vaslui din partea S.O.S. România, a depus o iniţiativă legislativă ce introduce obligativitatea efectuării unui control medical preventiv anual pentru fiecare adult din România, prin intermediul medicului de familie.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Cosmin Andrei (afiliat Grupului parlamentar al PSD)
Necesitatea intensificării măsurilor de combatere a braconajului piscicol în Delta Dunării
Domnul Cosmin Andrei, deputat de Tulcea, a transmis public o poziţie fermă privind escaladarea fenomenului braconajului piscicol în Delta Dunării.
„Delta Dunării reprezintă un patrimoniu natural de importanţă mondială, dar dacă nu luăm măsuri hotărâte şi coordonate, riscăm să asistăm pasivi la degradarea ireversibilă a acestui ecosistem. Braconajul piscicol reprezintă din păcate o realitate constantă care afectează nu doar biodiversitatea, ci şi comunităţile locale care trăiesc din pescuit legal şi turism ecologic”. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (Grupul parlamentar SOS România)
Imnul Naţional, glasul demnităţii româneşti
Astăzi, 29 iulie 2025, România cinsteşte unul dintre cele mai puternice simboluri ale identităţii naţionale, Imnul Naţional, „Deşteaptă-te, române!”. Nu este doar o melodie solemnă, ci expresia profundă a conştiinţei noastre colective, glasul treaz al unui popor care a ştiut să sufere cu demnitate, să lupte pentru libertate şi să renască prin credinţă şi unitate.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, doamna Gianina Șerban (Grupul parlamentar AUR)
Cazul Marius Pieleanu este despre un sistem bolnav! Voi propune înfiinţarea unei Comisii de anchetă parlamentară privind abuzurile sexuale din universităţile româneşti!
Deputatul AUR, Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, atrage atenţia asupra cazului Marius Pieleanu şi anunţă că va propune înfiinţarea unei Comisii de anchetă parlamentară privind abuzurile sexuale şi comportamentele deviante din universităţile româneşti, începând cu cazul SNSPA.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Ecaterina-Mariana Szőke (deputat afiliat la Grupul parlamentar al PSD)
Efectele negative ale comasării şcolilor cu mai puţin de 500 de elevi
Doamna deputat Ecaterina-Mariana Szőke a atras atenţia public, printr-o întrebare parlamentară adresată ministrului Educaţiei, asupra riscurilor majore generate de măsura comasării unităţilor de învăţământ sub 500 de elevi, prevăzută în pachetul fiscal cunoscut sub numele de „Legea Bolojan”.
„Această măsură nu înseamnă reformă, ci destructurare. Vorbim despre o decizie care afectează profund comunităţile şcolare locale, echipele manageriale, dar mai ales copiii din mediul rural, care vor resimţi cel mai dur efectele birocratizării şi pierderii identităţii propriilor şcoli.” [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Alexandrin Moiseev (afiliat Grupului parlamentar al PSD)
Necesitatea achiziţionării unor submarine pentru întărirea capabilităţi subacvatice operaţionale a Forţelor Navale Române
Deputatul de Botşani, Alexandrin Moiseev a exprimat îngrijorare publică privind lipsa de transparenţă şi ritmul lent în implementarea programului de achiziţie a celor două submarine Scorpene, într-un context de securitate regională tot mai complicat în zona Mării Negre.
„De aproape 30 de ani, România nu mai are niciun submarin operaţional. Delfinul stă nemişcat din 1996, iar în acest timp vecinii noştri şi-au dezvoltat capabilităţi moderne. Nu ne mai putem permite să aşteptăm încă un deceniu pentru a avea din nou prezenţă subacvatică reală în regiune”, a declarat deputatul. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Tudor Ionescu (Grupul parlamentar SOS România)
Astăzi sărbătorim unul dintre cele mai puternice simboluri ale României: Imnul Naţional „Deşteaptă-te, române!”. De 177 de ani, versurile Imnului au însufleţit poporul român în momentele de glorie, dar şi în cele mai grele încercări ale istoriei.
„Deşteaptă-te, române!” nu este doar un cântec solemn, este o chemare fermă la Unitate, Demnitate şi Luptă! [...]
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
Duminică, 27 iulie, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petreţchi, a avut plăcerea de a lua parte la „Șezătoarea ucraineană”, un eveniment cu adevărat deosebit, organizat de Filiala Maramureş a Uniunii Ucrainenilor din România, la sediul organizaţiei locale din Valea Vişeului.
A fost o întâlnire de suflet, menită să readucă în prim-plan farmecul tradiţiilor şi meşteşugurilor ucrainene – atât cele foarte vechi, păstrate cu grijă din generaţie în generaţie, cât şi cele care dăinuie şi astăzi în viaţa comunităţii. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Corcheş Codruţa-Maria (Grupul parlamentar POT)
Un stat care încearcă să-şi echilibreze bugetul pe spatele celor mai vulnerabili nu este un stat puternic, ci unul nedrept
Deputata POT Codruţa-Maria Corcheş cere eliminarea art. IV din noul proiect de lege privind executarea indemnizaţiilor de însoţitor, calificând măsura drept inumană, ilegală şi profund dezechilibrată.
Aceasta condamnă cu fermitate prevederile cuprinse la Art. IV din noul proiect legislativ, care permite executarea indemnizaţiilor de însoţitor ale persoanelor cu dizabilităţi pentru recuperarea unor debite fiscale locale. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Ioan Lăzăroi (Grupul parlamentar SOS România)
Marţi, 29 iulie, România sărbătoreşte Ziua Imnului Naţional-“Deşteaptă-te, române!”. Este, pentru noi, o zi specială, dedicată unui simbol nepreţuit al identităţii noastre naţionale, un imn ce a însufleţit românii de-a lungul timpului în cele mai grele momente ale istoriei noastre.
|
| |
|