Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 28 noiembrie 2025

  ANUNȚ DE PRESĂ

Faţada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în culorile drapelului naţional, luni, 1 decembrie, începând cu ora 18.30, pentru a marca Ziua Naţională a României şi împlinirea a 107 ani de la Marea Unire.

28 noiembrie 2025 detalii
   DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Rodica Plopeanu (neafiliat)
1 Decembrie - Ziua Naţională a României

În apropierea zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, gândurile se îndreaptă firesc spre oamenii acestui pământ care prin răbdarea lor, prin munca lor şi prin încrederea păstrată, chiar şi în vremuri tulburi, au făcut ca ţara să rămână puternică şi demnă.

28 noiembrie 2025 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Rodica Plopeanu (neafiliat)
30 noiembrie - ziua Sfântului Apostol Andrei

Ziua de 30 noiembrie este consacrată Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al României şi unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos.

28 noiembrie 2025 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dorel Vulpoiu (Grupul parlamentar AUR)
Guvernul taxează mai mult şi încasează mai puţin

Astăzi asistăm la o demonstraţie monumentală de incompetenţă guvernamentală: după ce a împovărat populaţia cu taxe mai mari, Guvernul Bolojan a reuşit performanţa unică de a încasa mai puţini bani la buget.

Creşterea TVA la 21%, justificată cu argumentul fals că „statul are nevoie de bani”, s-a transformat într-un boomerang fiscal: românii plătesc mai mult, statul încasează mai puţin, iar economia se afundă în recesiune. [...]

28 noiembrie 2025 detalii
  Mesaj al domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi, reprezentantul minorităţii ucrainene în Parlamentul României

1 Decembrie este ziua tuturor celor care trăiesc pe teritoriul României, ziua în care ne celebrăm trecutul şi privim cu încredere spre viitor. Este momentul în care ne reafirmăm valorile fundamentale – libertatea, unitatea şi solidaritatea, şi în care ne amintim că puterea unei naţiuni stă în capacitatea oamenilor săi de a se regăsi în proiecte comune, de a se inspira unii pe alţii şi de a construi, împreună, o ţară democratică, prosperă, puternică şi unită.

28 noiembrie 2025 detalii
  ANUNȚ DE PRESĂ

Camera Deputaţilor sprijină şi în acest an proiectul Primăriei Capitalei, realizat prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, respectiv Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei.

Evenimentul se va desfăşura în perioada 29 noiembrie – 28 decembrie şi se află deja la cea de-a 18-a ediţie. Cu ocazia deschiderii târgului, în zilele de 29 şi 30 noiembrie, pe faţada Palatului Parlamentului vor fi proiectate imagini tematice de Crăciun, după următorul program: sâmbătă, 29 noiembrie, între orele 18.00 şi 22.00, imediat după aprinderea iluminatului festiv, şi duminică, 30 noiembrie, între orele 17.00 şi 22.00.

28 noiembrie 2025
  ANUNŢ DE PRESĂ

Ședinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc vineri, 28 noiembrie, începând cu ora 18.00 (în format online).

28 noiembrie 2025
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mihai-Adrian Țiu (Grupul parlamentar SOS România)
O naţiune unită este o naţiune ce nu poate fi învinsă!

Marea Unire reprezintă pentru noi toţi un moment de sărbătoare şi mândrie şi marchează începutul identităţii noastre naţionale.

De 1 Decembrie, mă înclin cu respect în faţa celor care, cu sacrificiu şi demnitate, au scris istoria naţiunii noastre şi îmi reafirmăm, cu solemnitate, angajamentul pe care noi românii trebuie să îl avem faţă de idealul unităţii naţionale. [...]

28 noiembrie 2025 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
1 Decembrie – Ziua în care ne amintim cine suntem şi ce putem deveni împreună

1 Decembrie este momentul care a definit drumul României ca stat unitar, ziua în care ne întoarcem la adevărul simplu pe care l-au apărat înaintaşii noştri. România există pentru că românii au avut puterea şi dorinţa de a fi un singur popor, într-o singură ţară.

28 noiembrie 2025 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Tudor Ionescu (Grupul parlamentar SOS România)
De Ziua Bucovinei spunem STOP deznaţionalizării şi masacrării românilor din nordul Bucovinei!

Astăzi, de Ziua Bucovinei, ne închinăm în faţa unei file sacre din istoria neamului românesc! Anul 1918 a fost anul Reîntregirii României, când marile noastre provincii istorice au ales să revină acasă, la sânul Patriei-Mamă România.

Iar Bucovina, pământ al suferinţei şi al rezistenţei româneşti, a fost cea de-a doua provincie care, la 28 noiembrie, şi-a proclamat Unirea cu România, la opt luni după Basarabia şi cu doar câteva zile înainte ca Transilvania să-şi proclame, la rându-i, voinţa de Unire. [...]

28 noiembrie 2025 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mihai-Adrian Țiu (Grupul parlamentar SOS România)
Datorită Sfântului Apostol Andrei suntem astăzi creştini

30 noiembrie este o zi importantă pentru poporul român. Românii sărbătoresc Ziua Sfântului Apostol Andrei, cel care a deschis poarta creştinismului pe teritoriul României.

28 noiembrie 2025 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Călin-Florin Groza (neafiliat)
Siguranţa în şcoli şi combaterea fenomenului drogurilor

Siguranţa elevilor trebuie să redevină o prioritate reală, iar şcoala să fie un spaţiu protejat, în care fiecare copil poate învăţa fără riscuri. În ultima perioadă, tot mai multe situaţii semnalate de părinţi şi cadre didactice arată o creştere îngrijorătoare a consumului şi distribuţiei de substanţe interzise în apropierea unităţilor de învăţământ. Fenomenul nu mai poate fi ignorat.

28 noiembrie 2025 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 15:46