|
din 18 decembrie 2025
 |
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Adrian Echert (Grupul parlamentar al USR)
Eliminarea IMCA — un pas înainte pentru mediul de afaceri şi economia României
Unul dintre proiectele pentru care am pledat constant de când sunt deputat a fost eliminarea IMCA — impozitul minim pe cifra de afaceri din economia României.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina-Emanuela Dascălu (Grupul parlamentar AUR)
Ziua Minorităţilor Naţionale
La 18 decembrie marcăm Ziua Minorităţilor Naţionale, un prilej de reflecţie asupra valorii diversităţii culturale şi asupra responsabilităţii statului de a garanta respectul identităţii fiecărui cetăţean.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Gheorghe-Petru Pîclişan (neafiliat)
Ultimele zile pentru subvenţii, fermierii riscă să piardă bani dacă nu depun
cererile la timp!
Autorităţile au anunţat că acestea sunt ultimele zile în care fermierii pot depune cererile pentru a primi integral subvenţiile şi ajutoarele de stat aferente perioadei curente. Este un termen-limită clar, cu efecte directe asupra veniturilor din agricultură.
Subvenţiile şi schemele de sprijin vizează costuri esenţiale pentru activitatea agricolă. Inputuri agricole, zootehnie, exploataţii vegetale, alte forme de sprijin necesare pentru continuarea producţiei. Nerespectarea termenelor înseamnă pierderea unor sume importante, bani care nu mai pot fi recuperaţi ulterior. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul deputat Adrian-Felician Cozma (Grupul parlamentar al PNL)
Ziua Minorităţilor Naţionale – Sărbătorim împreună diversitatea!
În calitate de deputat de Satu Mare, mă bucur nespus să reprezint un judeţ în care convieţuiesc de secole români, maghiari, şvabi sătmăreni, romi, ucraineni şi alte comunităţi etnice, care şi-au pus puternic amprenta asupra identităţii noastre locale.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Călin-Florin Groza (neafiliat)
România se confruntă în această perioadă cu o criză gravă a apei, care afectează direct mii de cetăţeni, comunităţi întregi, economia locală şi echilibrul mediului înconjurător.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Sorin-George Oltenaşu (Grupul parlamentar SOS România)
18 decembrie - Ziua Minorităţilor Naţionale
Astăzi marcăm Ziua Minorităţilor Naţionale, un moment cu o profundă semnificaţie pentru România şi pentru parcursul său democratic. Este o zi în care reafirmăm respectul faţă de diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă a comunităţilor care trăiesc împreună în ţara noastră şi care contribuie, în mod esenţial, la identitatea noastră colectivă.
Minorităţile naţionale reprezintă un pilon al societăţii româneşti moderne. Prin tradiţiile, valorile şi patrimoniul lor, acestea îmbogăţesc spaţiul cultural românesc şi dau substanţă principiului convieţuirii armonioase. România este recunoscută la nivel european pentru modelul său de protecţie a drepturilor minorităţilor, iar această zi ne reaminteşte importanţa de a păstra şi consolida acest model. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Dorel Vulpoiu (Grupul parlamentar AUR)
Ziua Minorităţilor Naţionale din România
Astăzi, 18 decembrie, marcăm Ziua Minorităţilor Naţionale din România, un prilej de reafirmare a unui adevăr fundamental: respectul faţă de identitatea culturală, lingvistică şi religioasă a minorităţilor nu este un gest de toleranţă formală, ci o obligaţie a statului român şi o condiţie a coeziunii sociale.
România are o tradiţie istorică a convieţuirii între comunităţi diferite, iar minorităţile naţionale au contribuit, de-a lungul timpului, la dezvoltarea economică, culturală şi socială a ţării. Această diversitate nu a slăbit statul român, ci l-a întărit. Tocmai de aceea, respectarea drepturilor minorităţilor trebuie să fie o politică constantă, coerentă şi lipsită de dublu standard. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Marian Cruşoveanu (Grupul parlamentar al PNL)
Lege adoptată: poliţiştii locali vor purta camere video (bodycam)
Parlamentul României a adoptat, miercuri, 17 decembrie, proiectul de lege, iniţiat alături de colegii parlamentari din PNL, prin care poliţiştii locali vor putea utiliza camere video portabile, cunoscute sub denumirea de „bodycam”, purtate pe uniformă, care înregistrează audio şi video, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
Celebrarea, la 18 decembrie, a Zilei Minorităţilor Naţionale, ne prilejuieşte şi în acest an o excelentă şi necesară introspecţie privind prezentul şi viitorul minorităţilor naţionale în România.
Plecăm de la fundament – România are un cadru excelent de protecţie, exprimare, manifestare şi promovare a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, care este pe bună dreptate considerat un model de bune practici în Europa şi nu numai. [...]
|
| |
|