|
din 16 ianuarie 2026
 |
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Datoria record a statului arată eşecul unei guvernări fără viziune
România se îndreaptă, sub conducerea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria, către cel mai ridicat nivel de îndatorare anuală din istoria sa recentă. Aproximativ 275 de miliarde de lei urmează să fie contractate într-un singur an, o sumă fără precedent, care ridică semne serioase de întrebare cu privire la sustenabilitatea finanţelor publice.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Nu privilegii, ci dreptate – protecţie fiscală pentru persoanele cu dizabilităţi grave
În calitate de deputat al României, membru al Mişcării Republicane, împreună cu un coleg senator din aceeaşi formaţiune politică, am iniţiat un proiect legislativ de modificare şi completare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, având ca obiect reintroducerea scutirilor de la plata impozitelor locale pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, scutiri eliminate prin modificări legislative recente.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul legislaţiei privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice – “România fără violenţă domestică”, doamna deputat Alina-Ștefania Gorghiu (Grupul parlamentar al PNL)
Au fost montate brăţări electronice unui număr de 5126 de persoane în primele 12 luni în care monitorizarea electronică s-a aplicat la nivel naţional. Aplicarea dispozitivelor de monitorizare trebuie susţinută în continuare prin resurse şi colectarea de date clare
Răspunsul Ministerului Afacerilor Interne la interpelarea privind utilizarea brăţărilor electronice în primele 12 luni de la operaţionalizarea la nivel naţional a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (1 oct. 2024 – 1 oct. 2025) confirmă faptul că acesta este funcţional la nivel naţional şi reprezintă un pas important pentru creşterea siguranţei victimelor.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii, domnul deputat Sándor Bende (Grupul parlamentar al UDMR)
privind participarea la Forumul Legislatorilor IRENA şi la cea de-a 16-a Adunare anuală a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Regenerabilă
Domnul deputat Sándor Bende, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, a participat, în perioada 10-12 ianuarie 2026, la Forumul Legislatorilor IRENA, la cea de-a 16-a Adunare anuală a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Regenerabilă, precum şi la o serie de reuniuni asociate, organizate la Abu Dhabi şi reunite sub tema „Powering Humanity: Renewable Energy for Shared Prosperity”.
|
| |
|