|
din 3 februarie 2026
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, domnul deputat Eugen Bejinariu (Grupul parlamentar al PSD)
Activitatea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii în perioada august-decembrie 2025
A doua jumătate a anului 2025 a fost caracterizată de o relativă stabilitate politică, pe fondul încheierii procesului electoral de alegere a preşedintelui României.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Călin-Florin Groza (neafiliat)
Privind starea de degradare a gărilor din reţeaua feroviară naţională
Actuala stare a reţelei feroviare din România scoate la iveală o diferenţă majoră între planurile de modernizare pe care le discutăm la nivel teoretic şi realitatea tehnică a gărilor noastre.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la vicepreşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, domnul deputat Nicolae Păun (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
Marţi, 03 februarie 2026, a avut loc şedinţa Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minoritatilor naţionale, în format hibrid, care a avut următoarea ordine de zi.
1. PLx 483/2025 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 15 din Legea audiovizualului nr.504/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.534 din 22 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Cosmin Andrei (afiliat Grupului parlamentar al PSD)
Securitatea la Marea Neagră începe cu o Marină funcţională, nu cu improvizaţii!
Deputatul de Tulcea, Cosmin Andrei, atrage atenţia asupra situaţiei actuale a Forţelor Navale Române şi asupra nevoii urgente de clarificări şi decizii coerente în ceea ce priveşte apărarea maritimă a României la Marea Neagră. Într-un context regional tot mai complicat, securitatea maritimă nu poate fi tratată ca un subiect secundar sau amânată la nesfârşit.
„Pentru judeţul Tulcea şi pentru întreaga regiune, Marea Neagră reprezintă o sursă esenţială pentru dezvoltarea zonei, vorbim despre siguranţă, economie, energie şi stabilitate. De aceea, capacitatea operaţională a Forţelor Navale trebuie abordată cu maximă seriozitate şi transparenţă”, a declarat deputatul Cosmin Andrei. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mihai-Adrian Țiu (Grupul parlamentar SOS România)
Guvernul continuă jaful din banii românilor
Vorbesc astăzi despre una dintre cele mai mari nedreptăţi făcute românilor în ultimii ani: creşterea taxelor şi impozitelor locale de până la trei ori faţă de anul trecut.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Nu reformă, ci cedare, cum sunt pregătite TAROM şi CFR pentru a fi date „partenerilor potriviţi”
Când un guvern care ani la rând a tolerat numiri politice, reţele de interese, consilii de administraţie transformate în sinecuri, pierderi uriaşe şi management incompetent vine astăzi şi afirmă că soluţia pentru companiile strategice ale României este să le „dea pe mâna unor parteneri”, nu vorbim despre reformă. Vorbim despre o tentativă cinică de a scăpa de responsabilitate şi de a transfera consecinţele propriei incompetenţe.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Dan Tanasă (Grupul parlamentar AUR)
Aproape 4 ani de aşteptare pentru redobândirea cetăţeniei române – o situaţie revoltătoare care trebuie corectată urgent
Deputatul Dan Tanasă, vicepreşedinte AUR, semnalează faptul că durata de soluţionare a cererilor de cetăţenie română a ajuns la niveluri alarmante, iar în unele cazuri depăşeşte orice limită a unui termen administrativ rezonabil.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Austeritate pentru români, optimizare pentru multinaţionale, cum este slăbită economia României sub pretextul reformei
Românii sunt chemaţi zilnic la „responsabilitate”, „austeritate” şi „înţelegere”. Zi de zi se spune că nu sunt bani pentru pensii decente, pentru spitale funcţionale, pentru şcoli sigure, pentru sprijinirea familiilor şi pentru dezvoltare.
|
| |
|