|
din 3 aprilie 2026
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Sorin-George Oltenaşu (Grupul parlamentar SOS România)
Ziua Internaţională a Minelor - 4 Aprilie
4 aprilie marchează Ziua Internaţională a Minelor, o zi dedicată conştientizării impactului pe care activitatea minieră l-a avut asupra dezvoltării economice şi industriale la nivel global, dar şi recunoaşterii contribuţiei esenţiale a minerilor, oameni care, prin muncă grea şi sacrificiu, au susţinut economii întregi şi au asigurat resursele necesare progresului.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Rodica Plopeanu (neafiliat)
Ziua NATO – 5 aprilie 2026
Ziua NATO invită, înainte de orice, la un exerciţiu de luciditate. În jurul nostru, lumea traversează o perioadă în care echilibrele se modifică repede, presiunile se multiplică, iar siguranţa nu mai poate fi gândită în forme simple.
|
| |
|