|
din 22 aprilie 2026
 |
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie, domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
Ședinţa Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie s-a desfăşurat în ziua de miercuri, 22 aprilie 2026, ora 09:30, în comun cu Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor. Membrii comisiilor au avut spre dezbatere şi aprobare, următoarea ordine de zi:
1. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare PLx 311/2026 – fond; [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Ecaterina-Mariana Szőke (afiliată Grupului parlamentar al PSD)
Salvarea combinatului Liberty Galaţi şi a miilor de locuri de muncă necesită un investitor strategic capabil
Doamna deputat de Galaţi, Ecaterina-Mariana Szőke, solicită Ministerului Economiei o implicare fermă în procesul de reluare a licitaţiei pentru activele Liberty Galaţi, subliniind că selecţia viitorului proprietar trebuie să se bazeze pe un plan industrial solid pe termen lung, nu doar pe oferta financiară imediată.
Într-o interpelare adresată ministrului Ambrozie-Irineu Darău, parlamentarul de Galaţi avertizează asupra crizei sociale profunde generate de blocajul combinatului. [...]
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, domnul deputat Silviu Feodor (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
Marţi, 21 aprilie 2026, a avut loc şedinţa Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, în format hibrid, care a avut următoarea ordine de zi:
1. PLx 291/2026 Proiect de Lege pentru instituirea anului 2026 ca Anul clerului militar [...]
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Rodica Nassar (Grupul parlamentar al PSD)
Linia invizibilă dintre viaţă şi moarte: finanţarea corectă a ATI este o obligaţie morală, nu o opţiune politică
Există un loc în fiecare spital care nu apare în fotografii festive şi nu este subiect de discursuri, dar care defineşte, poate mai mult decât orice altă secţie, capacitatea reală a unui sistem de sănătate de a salva vieţi. Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă este spaţiul unde medicina nu mai este doar ştiinţă, ci devine luptă directă cu limitele umane, unde fiecare decizie este critică şi fiecare resursă poate face diferenţa între un pacient care pleacă acasă şi unul care nu mai are această şansă.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la domnul deputat Ionuţ-Marian Stroe (Grupul parlamentar al PNL)
Marţi, 21 aprilie 2026, în cadrul Sesiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), domnul deputat Ionuţ Stroe, Șeful Delegaţiei Parlamentului României la APCE, a intervenit în plenul Adunării, formulând o interpelare în numele Grupului PPE, adresată preşedintelui Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, reprezentat de domnul Mihai Popşoi, viceprim-ministru şi ministru al afacerilor externe al Republicii Moldova, privind consolidarea rolului Consiliului Europei în calitate de actor normativ şi geopolitic într-un context în care multilateralismul se confruntă cu presiuni tot mai mari.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Bianca-Eugenia Gavrilă (Grupul parlamentar POT)
Marţi, 21 aprilie 2026, în cadrul celei de-a doua părţi a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), desfăşurată la Strasbourg, în perioada 20–24 aprilie 2026, doamna deputat Bianca-Eugenia Gavrilă, membră a Delegaţiei Parlamentului României la APCE, a susţinut o intervenţie în dezbaterea privind violenţa şi discursul de ură împotriva politicienilor.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Tudor Ionescu (Grupul parlamentar SOS România)
România nu este de vânzare!
Guvernul condus încă de domnul Bolojan anunţă vânzarea unor pachete suplimentare de acţiuni Hidroelectrica şi Transgaz, între 5-10% din Hidroelectrica şi 5% din Transgaz. Acest demers deschide uşa unei politici periculoase de înstrăinare a acestor două companii care reprezintă pilonii principali ai sistemului energetic românesc.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Ramona Lovin (Grupul parlamentar AUR)
Pentru ministrul Dragoş Pîslaru, Ucraina este prioritate. România mai aşteaptă
„Trimis la Washington de Guvernul României pentru discuţiile cu Banca Mondială, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat că prima prioritate a ţării noastre este cea de a ajuta la reconstrucţia Ucrainei.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Ionelia-Florenţa Priescu (Grupul parlamentar AUR)
Coaliţia PSD-PNL-USR-UDMR a lăsat încă o infrastructură critică a României să fie vândută
Deputatul AUR Ionelia Priescu acuză coaliţia de guvernare că a permis cedarea unei infrastructuri energetice critice, după ce Distribuţie Energie Oltenia, una dintre cele mai importante reţele de distribuţie a energiei electrice din România, a fost preluată de un operator privat, în timp ce statul român a rămas din nou spectator.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Valeriu Munteanu (Grupul parlamentar AUR)
Ministerul Mediului forţează noi restricţii sub pretext european – România riscă să plătească cu economia rurală pentru o implementare rigidă a politicilor UE
Deputatul AUR Valeriu Munteanu avertizează că proiectul de ordin promovat de ministrul Mediului Diana Buzoianu privind Zonele Prioritare pentru Biodiversitate (ZPB) riscă să transforme o obligaţie europeană legitimă într-o politică internă excesiv de restrictivă, cu efecte directe asupra fermierilor, proprietarilor de terenuri şi comunităţilor locale.
Acest proiect, elaborat sub presiunea implementării Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (Jalonul 34 – Intrarea în vigoare a actelor juridice pentru desemnarea zonelor de protecţie strictă), riscă să genereze un val de restricţii suplimentare, fără o analiză serioasă a efectelor sociale şi economice asupra comunităţilor locale. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Mariana Vârgă (neafiliat)
Nu vindem bogăţiile ţării la bursă!
Bunurile strategice ale Statului Român nu pot fi listate la bursă, deoarece nu mai sunt protejate, iar reformele Guvernului trebuie să vizeze finanţarea şi eficientizarea companiilor de stat, un management profesionist şi consilii de administraţie independente, reinvestirea profitului în dezvoltare, pentru eliminarea pierderilor cronice, sau atragerea de fonduri europene prin instituţii financiare internaţionale.
[...]
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Guvernul taie din drepturile bolnavilor, pune medicii sub sancţiune şi încearcă să prezinte abuzul drept reformă
Astăzi, pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, s-a aflat Pl-x nr. 147/2026, proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 91/2025 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, un proiect prezentat în raport drept o intervenţie pentru un cadru „clar, coerent şi predictibil” şi pentru „utilizarea eficientă a fondurilor publice”, dar care, în realitate, nu repară nimic din dezechilibrele sistemului, ci mută din nou povara pe umerii celor care sunt deja vulnerabili, adică pe bolnavi şi pe medicii puşi să lucreze sub presiune.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Goidescu Ionel
(Grupul parlamentar SOS România)
România şi românii, lăsaţi pe ultimul loc!
Criza politică actuală nu este o întâmplare, ci rezultatul direct al acţiunii aceloraşi cercuri de putere care, de peste trei decenii, au exploatat sistematic statul român. După 30 de ani, realitatea a rămas aceeaşi: resursele ţării au fost împărţite între grupuri de interese, iar dezvoltarea reală a fost constant amânată.
Astăzi, aceiaşi actori politici se prezintă drept salvatori, dar în fapt se luptă între ei pentru ce a mai rămas de împărţit. Nu este o criză autentică generată de nevoile ţării, ci un conflict alimentat de orgolii, calcule politice şi dorinţa de control. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Ana - Marcela Baş (Grupul parlamentar SOS România)
Abominabila Coaliţie
Dragi români, Mihai Eminescu a spus, la un moment dat: „Numai în România, înalta trădare e un merit. Numai la noi e cu putinţă ca valeţi slugarnici să fie miniştri, deputaţi, oameni mari...”
Ne uităm la cei care ne conduc, la şefii partidelor care s-au adunat într-o coaliţie fără formă şi fără personalitate şi realizăm că ceea ce Eminescu a spus acum aproape 150 de ani este, din păcate, foarte adevărat. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Cosmin Andrei (afiliat Grupului parlamentar al PSD)
Oprirea importurilor de seminţe depinde de salvarea Institutului Fundulea
Deputatul de Tulcea, Cosmin Andrei, solicită Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale o intervenţie fermă pentru salvarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea, avertizând că prăbuşirea acestui etalon al cercetării ameninţă direct securitatea alimentară a ţării.
Într-o întrebare oficială adresată ministrului agriculturii, parlamentarul atrage atenţia că România, odinioară „grânarul Europei”, a ajuns într-o situaţie de dependenţă alarmantă, importând peste 60% din necesarul de seminţe de grâu. [...]
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Dumitrina Mitrea (Grupul parlamentar AUR)
Marţi, 21 aprilie 2026, cu ocazia celei de-a doua părţi a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care are loc la Strasbourg, în perioada 20–24 aprilie 2026, doamna deputat Dumitrina Mitrea, membră a Delegaţiei Parlamentului României la APCE, a transmis o contribuţie scrisă în cadrul dezbaterii privind violenţa şi discursul de ură împotriva politicienilor, subliniind consecinţele grave ale acestui fenomen asupra democraţiei.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Virgil Alin Chirilă (Grupul parlamentar al PSD)
PSD doreşte o schimbare a modului de guvernare, aşa cum cer peste 80% dintre cetăţeni, fără măsuri de austeritate sau creşteri de taxe
„Amânarea programelor de stimulare economică, lipsa protecţiei pentru persoanele vulnerabile, blocarea măsurilor de susţinere a fermierilor, punerea în pericol a vieţii pacienţilor cronici şi intenţia de a scoate la vânzare companii de stat profitabile în plină criză economică sunt doar câteva dintre problemele grave semnalate de PSD.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Sorin-George Oltenaşu (Grupul parlamentar SOS România)
22 Aprilie - Ziua Planetei Pământ
Ziua Planetei Pământ marchează un moment de reflecţie asupra responsabilităţii pe care o avem faţă de mediul înconjurător şi faţă de generaţiile viitoare. Este o zi care ne reaminteşte cât de important este să protejăm natura, să folosim resursele în mod responsabil şi să construim un echilibru real între dezvoltare şi conservare.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Călin-Florin Groza (Grupul parlamentar POT)
Creşterea consumului de droguri în rândul minorilor din România a devenit un fenomen profund alarmant, care nu mai poate fi ignorat.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mircea Fechet (Grupul parlamentar al PNL)
Deputatul Mircea Fechet, apel către CNA şi ANCOM: «Opriţi şarlatanii care se folosesc de simbolurile naţionale ca să-i jefuiască pe români, cu un singur click, de datele personale!»
Mircea Fechet denunţă platformele online fals-naţionaliste care direcţionează utilizatorii către site-uri unde accesul la conţinut este condiţionat de acceptarea prelucrării datelor personale de către un număr foarte mare de entităţi terţe, unele din afara Uniunii Europene, generând riscuri majore pentru protecţia datelor şi siguranţa digitală a românilor.
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Vasile Nagy (Grupul parlamentar SOS România)
Criza tăcută a Administraţiei locale,
cifrele care nu mai pot fi ignorate
Miercuri, 22 aprilie, în declaraţia sa politică, deputatul Nagy Vasile s-a referit la un aspect important al zilelor noastre şi anume la: Administraţia publică locală.
Vorbim des despre reformă. Mai rar însă despre costurile deciziilor noastre. Să analizăm cifrele crizei din Administraţia publică locală. [...]
|
DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mihai-Adrian Ţiu (Grupul parlamentar SOS România)
Domnule Premier Bolojan, cine sunt „şobolanii” şi cine i-a ţinut în cămara statului?!
Românii aud din nou lecţii despre „reforme” de la premierul României, căruia mă adresez astăzi, direct:
Domnule Premier Bolojan, aţi declarat public că aţi deschis ”cămara statului” şi aţi descoperit „şobolani care rod proviziile”. Este o afirmaţie gravă, dar în acelaşi timp, o dovadă clară de ipocrizie politică. De ce nu aveţi curajul să spuneţi cine sunt aceşti „şobolani”?
Românii vor să ştie, concret, cine sunt „şobolanii” despre care vorbiţi. Vor să ştie cine i-a tolerat în ”cămara statului” şi cine i-a protejat până astăzi? Românii nu sunt naivi şi nu mai pot fi păcăliţi cu metafore în timp ce plătesc taxe şi impozite tot mai mari. [...]
|
| |
|