Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 28 aprilie 2026

  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Călin-Florin Groza (Grupul parlamentar POT)

România se confruntă din nou cu creşteri accelerate ale preţurilor la carburanţi, resimţite de la o zi la alta de fiecare dintre noi. Este o situaţie reală, apăsătoare, care afectează direct costul vieţii şi activitatea economică.

28 aprilie 2026 detalii
  ANUNŢ DE PRESĂ

Ședinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc marţi, 28 aprilie, începând cu ora 15.30 (online).

28 aprilie 2026
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri europene, doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
Combaterea traficului de droguri şi noul plan de răspuns la crize sanitare, în dezbaterea Comisiei pentru afaceri europene

În şedinţa din 28 aprilie 2026, condusă de doamna vicepreşedinte Mirela Furtună, membrii Comisiei pentru afaceri europene au analizat şi adoptat opinii referitoare la iniţiative ale Comisiei Europene care vizează Strategia UE în materie de droguri, combaterea narcotraficului şi consolidarea rezilienţei sanitare la nivelul Uniunii.

28 aprilie 2026 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie, domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)

Ședinţa Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie, s-a desfăşurat în ziua de marţi, 28 aprilie, de la ora 11.00. Membrii Comisiei au avut spre dezbatere şi aprobare, următoarea ordine de zi:

28 aprilie 2026 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Florin-Cornel Popovici (Grupul parlamentar AUR)
Guvernul Bolojan vinde ancora în mijlocul furtunii

Deputatul AUR Florin Popovici cere oprirea imediată a listărilor promovate de guvernul Bolojan-Gheorghiu şi acuză o nouă etapă de cedare a controlului economic al României.

28 aprilie 2026 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul deputat Ovidiu-Vasile Cîmpean (Grupul parlamentar al PNL)
Consolidarea parteneriatului strategic româno-german şi dialogul parlamentar privind autonomia strategică a Uniunii Europene

Membri ai Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor au primit marţi, 28 aprilie 2026, la Palatul Parlamentului, alături de omologii din Comisia pentru afaceri europene a Senatului, delegaţia Consiliului Consultativ al Bundesratului din Republica Federală Germania.

28 aprilie 2026 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 0:57