|
din 17 iulie 2026
 |
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina - Irina Butură (Grupul parlamentar AUR)
Guvernul împinge sistemul sanitar în colaps, iar cei care salvează vieţi sunt lăsaţi fără sprijin
Deputatul AUR Cristina Butură atrage atenţia că protestele din sistemul sanitar reprezintă un semnal de alarmă fără precedent şi acuză Guvernul că a ignorat ani la rând revendicările personalului medical. Potrivit acesteia, măsurile care afectează veniturile cadrelor medicale riscă să adâncească criza din sănătate şi să accelereze plecarea specialiştilor din România.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Ramona Lovin (Grupul parlamentar AUR)
Incompetenţa miniştrilor USR loveşte din nou românii din străinătate. Ministerul Afacerilor Externe, condus de Oana Ţoiu, nu este în stare să operaţionalizeze eliberarea cărţilor electronice de identitate prin consulate
Deputatul AUR de diaspora, Ramona Lovin, acuză Ministerul Afacerilor Externe că nu operaţionalizează solicitările românilor din diaspora pentru eliberarea cărţilor electronice de identitate.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Valeriu Munteanu (Grupul parlamentar AUR)
Proiectul Dianei Buzoianu privind captarea apei depăşeşte Directiva europeană şi poate deschide calea răspunderii penale pentru gospodarii care îşi sapă o fântână
Deputatul AUR Valeriu Munteanu, vicepreşedinte al Alianţei pentru Unirea Românilor, atrage atenţia că proiectul de lege privind protecţia mediului, pus în transparenţă publică de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, depăşeşte cerinţele Directivei (UE) 2024/1203 şi extinde nejustificat răspunderea penală pentru captarea apelor, inclusiv asupra unor situaţii care nu sunt avute în vedere de legislaţia europeană.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Sorin-Titus Muncaciu (Grupul parlamentar AUR)
România sub asediul pestelor! După porci, acum au venit şi oile. Cine mai apără fermierul român?
Deputatul AUR Sorin Muncaciu avertizează asupra consecinţelor pe care crescătorii români le îndură din cauza pestei micilor rumegătoare confirmată în judeţul Mureş. Sorin Muncaciu cere Guvernului României să explice care sunt măsurile de sprijin pentru fermele româneşti în faţa restricţiilor, în condiţiile în care importurile cresc, iar producţia internă este blocată.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (Grupul parlamentar UPR)
Prescripţia, când timpul ajunge mai puternic decât autoritatea statului
În filosofia dreptului există o idee care traversează secolele, aceea că legea există pentru a învinge arbitrariul, nu pentru a capitula în faţa lui, iar atunci când răspunderea penală încetează nu pentru că adevărul a fost stabilit printr-o hotărâre definitivă, ci pentru că statul nu a reuşit să-şi exercite la timp propria autoritate, nu mai asistăm doar la închiderea unor dosare, ci şi la retragerea însăşi a statului din exerciţiul dreptăţii.
|
COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Comisiei pentru învăţământ, domnul deputat Alexandru - Mihai Ghighiu (Grupul parlamentar al PSD)
Forum european de psihiatrie
Miercuri, 15 iulie 2026, domnul deputat Alexandru-Mihai Ghigiu, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ, a participat la deschiderea Forumului Federaţiei Europene a Medicilor Rezidenţi în Psihiatrie (EFPT).
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Monica Ionescu (neafiliat)
Nu vrem români puşi în cătuşe pentru un puţ în curte! Ministra demisă să-şi retragă proiectul, acum!
Zilele acestea, propunerile legate de protecţia mediului au aprins discuţiile între români.
Se vorbeşte că statul român pregăteşte 5 ani de închisoare pentru un puţ făcut în curte. Este vorba de proiectul pentru transpunerea Directivei UE 2024/1203 privind protecţia mediului. Ce spune ministra vs. de ce scrie, de fapt, în proiectul ei Ca să stingă scandalul, ministra demisă Diana Buzoianu, cea care şi-a asumat proiectul prin declaraţia "Pregătim un proiect de lege complet, pentru a fi promovat imediat ce România va avea un Guvern cu atribuţii depline", citată de agrointel.ro, a ieşit ieri în presă declarând pentru Mediafax că "nu se bagă la închisoare oamenii care îşi fac o fântână". Fals. În realitate, art.95^1 alin.(1) din Legea Apelor 107/1996, aşa cum este modificat prin acest proiect, prevede textual:"Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani fapta care constă în captarea apelor de suprafaţă sau subterane, cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile, dacă fapta este susceptibilă să provoace daune semnificative...". Aşadar, textul legii nu distinge între o fântână săpată pentru curtea proprie şi o captare industrială. Pentru oricine citeşte legea, e clar că în ambele situaţii avem sancţiune care se aplică oricărei persoane care captează apă fără aviz de la Apele Române. În acest proiect, sub pretextul luptei cu poluarea, dincolo de pedepsele mari cu închisoarea se ascund măsuri de o agresivitate fără precedent împotriva românilor. În viziunea ministrei demise, legea penală română se va aplica şi dincolo de graniţe pentru cele 11 infracţiuni noi de mediu săvârşite de românii din ţară şi din afara ţării. Practic, prin legea Buzoianu, românul e vânat până la capătul pământului şi adus în cătuşe în ţară, chiar dacă alt stat pedepseşte aceeaşi faptă mai blând. Este formularea asumată personal de ministră la art. 98^8 din ambiţiosul proiect în care scrie negru pe alb regula aplicării legii: "legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român, indiferent de pedeapsa prevăzută, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracţiune în ţara unde au fost săvârşite". Or, pentru cine nu ştie, ministra demisă merge mult dincolo de cerinţele Directivei UE 2024/1203. În timp ce Europa cere rigoare în interiorul Uniunii, ea cere prigoană planetară. Nimeni nu ne impune să ne vânăm cetăţenii la capătul lumii. Când faci mai mult decât ţi se cere, în detrimentul alor tăi, asta nu mai e conformare, e slugărnicie şi lipsă de umanism faţă de proprii cetăţeni. Oameni buni, nu vă lăsaţi păcăliţi! Sloganul "Ne impune Europa" e manipulare. În realitate, Directiva 2024/1203 NU ne impune urmărire globală şi pedepse halucinante. Renunţarea la principiul dublei incriminări a fost alegerea ministrei, nu a constrâns-o Bruxelles-ul. Articolul 12 alineatul (2) din Directivă prevede textual că statele member "Pot lua măsurile necesare pentru a nu condiţiona urmărirea [...]
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Călin-Florin Groza (Grupul parlamentar UPR)
Maramureş Express - proiect de suflet, promisiune de viitor
Am dat startul proiectului meu de suflet, Maramureş Express, o iniţiativă prin care îmi propun să ajung în fiecare comunitate din judeţ, să stau de vorbă cu oamenii şi să aflu direct de la ei care sunt problemele, nevoile şi ideile pentru viitorul Maramureşului.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Sorin-Titus Muncaciu (Grupul parlamentar AUR) România sub asediul pestelor! După porci, acum au venit şi oile. Cine mai apără fermierul român
Deputatul AUR Sorin Muncaciu avertizează asupra consecinţelor pe care crescătorii români le îndură din cauza pestei micilor rumegătoare confirmată în judeţul Mureş. Sorin Muncaciu cere Guvernului României să explice care sunt măsurile de sprijin pentru fermele româneşti în faţa restricţiilor, în condiţiile în care importurile cresc, iar producţia internă este blocată.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mihai-Adrian Ţiu (Grupul parlamentar SOS România)
Un "10" pentru eternitate, o mândrie pentru România
Am avut onoarea de a fi prezent la Slatina, alături de una dintre cele mai mari personalităţi pe care România le-a dăruit lumii - Nadia Comăneci. Pentru mine, această întâlnire a fost un moment de profundă emoţie şi recunoştinţă în faţa unui om care a scris istorie şi a aşezat România pe harta marilor performanţe ale lumii.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, domnul deputat Silviu Feodor (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
În urma declaraţiilor publice formulate în ultimele zile de domnul Tudor (Feodor) Afanasov, reflectate şi în mass-media, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România se delimitează în mod categoric de afirmaţiile şi poziţiile exprimate de acesta.
|
DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Sorin-Titus Muncaciu (Grupul parlamentar AUR) România sub asediul pestelor! După porci, acum au venit şi oile. Cine mai apără fermierul român
Deputatul AUR Sorin Muncaciu avertizează asupra consecinţelor pe care crescătorii români le îndură din cauza pestei micilor rumegătoare confirmată în judeţul Mureş. Sorin Muncaciu cere Guvernului României să explice care sunt măsurile de sprijin pentru fermele româneşti în faţa restricţiilor, în condiţiile în care importurile cresc, iar producţia internă este blocată.
|
| |
|