Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Comunicate de presă Versiunea pentru printare
din 7 septembrie 2026

  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (Grupul parlamentar UPR)
Statul nu este proprietatea vremelnică a celor care îl reprezintă

România nu şi-a pierdut, în sens juridic, dreptul de veto, iar tocmai de aceea critica trebuie formulată fără deformări şi fără excese retorice, pentru că realitatea politică este suficient de gravă prin ceea ce exprimă, statul român a fost aşezat între statele care susţin diminuarea rolului unanimităţii în politica externă europeană, adică între cei care acceptă ca una dintre garanţiile fundamentale ale libertăţii de decizie naţională să devină obiectul unei revizuiri politice al cărei sens ultim este restrângerea capacităţii fiecărui stat de a se opune atunci când interesul său fundamental nu coincide cu voinţa majorităţii.

7 septembrie 2026 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Silviu-Octavian Gurlui (Grupul parlamentar AUR)
O ţară care îşi umileşte profesorii şi cercetătorii îşi condamnă copiii

"Noul an şcolar începe cu emoţia firească a copiilor şi a părinţilor, dar şi cu aceeaşi realitate dureroasă: România nu are o strategie coerentă pentru educaţie şi cercetare. Avem un sistem fără cârmă şi fără direcţie, schimbat de fiecare ministru şi administrat de oameni care tratează şcoala ca pe o rubrică bugetară, nu ca pe temelia naţiunii.

7 septembrie 2026 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Ramona-Ioana Bruynseels (Grupul parlamentar AUR)
În prima zi de şcoală, elevii de liceu nu şi-au primit manualele promise. Cer Ministerului Educaţiei explicaţii privind calendarul complet al achiziţiei

Deputatul AUR Ramona Ioana Bruynseels solicită Ministerului Educaţiei să prezinte calendarul privind achiziţia manualelor şcolare, având în vedere că elevii care au început clasa a IX-a s-au întors în bănci fără a primi cărţile promise de autorităţi. Parlamentarul atrage atenţia asupra problemelor majore din sistemul de învăţământ de stat: un trend descrescător îngrijorător al numărului de copii înscrişi, deficitul profesoral, îngheţarea salariilor, analfabetismul funcţional şi abandonul şcolar.

"Astăzi a început şcoala în România aproape 2,9 milioane de copii. În 1995 însă erau peste 4,3 milioane. Într-o generaţie, din băncile şcolilor româneşti au dispărut 1,4 milioane de copii. [...]

7 septembrie 2026 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Eduard-Virgil Koler (Grupul parlamentar AUR)
Austeritate la mâncare şi medicamente, dezmăţ la stat. "Reforma" lui Bolojan loveşte românii, în timp ce administraţia şi cheltuielile pentru divertisment cresc

Deputatul AUR Eduard Koler acuză Guvernul Bolojan că impune austeritate românilor, în timp ce cheltuielile statului continuă să crească.

7 septembrie 2026 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Laura Gherasim (Grupul parlamentar AUR)
Deputatul AUR Laura Gherasim cere Ministerului Afacerilor Interne situaţia completă a posturilor de poliţie din mediul rural al judeţului Vaslui

Deputatul Laura Gherasim, ales în circumscripţia electorală nr. 39 Vaslui, a adresat ministrului Afacerilor Interne, domnul Marian-Cătălin Predoiu, o întrebare parlamentară prin care solicită situaţia completă a secţiilor şi posturilor de poliţie din mediul rural al judeţului Vaslui - starea sediilor, dotarea, parcul auto şi deficitul de personal.

7 septembrie 2026 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Ilie-Alin Coleşa (Grupul parlamentar AUR)
Dacă PNL şi USR vor să vorbească despre dreptate, să înceapă prin a recunoaşte cine a fost favorizat şi cine a fost nedreptăţit în ultimii doi ani în Parlament

Deputatul AUR Alin-Ilie Coleşa vine cu o serie de clarificări care demontează acuzaţiile liderilor de grup ai PNL şi USR din Camera Deputaţilor privind împărţirea funcţiilor în Biroul Permanent.

7 septembrie 2026 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Călin-Florin Groza (Grupul parlamentar UPR)
Copiii sunt viitorul României. În ei trebuie să investim!

Începutul unui nou an şcolar este un moment de speranţă şi de încredere. În fiecare şcoală se află copiii care vor construi România de mâine. În ei trebuie să investim: bani, educaţie, încredere şi oportunităţi.

7 septembrie 2026 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Diana Enache (Grupul parlamentar AUR)
Primarul Petrea Clopotaru al comunei Sănduleni jud Bacău alungă crescătorii de animale de pe raza comunei: dacă nu eşti "cu primarul'', ţi se spune să-ţi cumperi elicopter!"

Deputatul AUR Diana Enache denunţă modul în care administraţia PSD din comuna Sanduleni îi pune în dificultate pe fermierii care nu sunt pe placul primarului. În loc să îi sprijine pe cei care muncesc, administraţia le pune piedici şi le îngreunează activitatea.

7 septembrie 2026 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Raisa Enachi (Grupul parlamentar UPR)
Prima zi de şcoală şi geografia inegalităţii

Astăzi, 7 septembrie 2026, începe oficial anul şcolar 2026 - 2027, însă pentru judeţul Vaslui această dată nu poate fi confiscată de convenţia festivă a începutului de an, câtă vreme realitatea unor şcoli obligă la o judecată mult mai severă asupra felului în care statul distribuie educaţia, resursele şi demnitatea între copiii aceleiaşi ţări, transformând uneori geografia naşterii într-un criteriu tacit al şanselor pe care fiecare le primeşte înainte chiar de a putea demonstra ce poate deveni.

7 septembrie 2026 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Mihai-Adrian Ţiu (Grupul parlamentar SOS România)
Educaţia de astăzi, România de mâine

Astăzi, 7 septembrie, clopoţelul a sunat din nou în şcolile din România. Pentru unii copii va fi primul clopoţel, pentru alţii, începutul unui nou capitol. Vor fi emoţii, revederi, ghiozdane pregătite cu grijă, dar dincolo de toate acestea, începe un an important din viaţa fiecărui elev.

7 septembrie 2026 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la preşedintele Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, domnul deputat George-Mihail Neamţu (Grupul parlamentar AUR)
Cine plăteşte pentru derapajele de la TVR şi Radio România?

Deputatul AUR Mihail Neamţu atrage atenţia că simpla încetare a mandatelor directorilor Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Radiodifuziune, Robert Schwartz şi Adriana Săftoiu, numiţi nelegal, nu este suficientă.

Parlamentarul subliniază că, sub conducerea acestora, serviciile publice au fost politizate şi folosite pentru atacuri ţintite la adresa valorilor şi credinţelor poporului român, în loc să servească interesul public. [...]

7 septembrie 2026 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Ramona-Ioana Bruynseels (Grupul parlamentar AUR)
Doamna Corina Atanasiu, dacă îndepărtăm copiii de Biserică şi de Dumnezeu, ce se va alege de societatea noastră?

Deputatul AUR de Cluj, Ramona Ioana Bruynseels, condamnă demersul parlamentarului USR Corina Atanasiu de a sesiza CNCD în legătură cu participarea elevilor din judeţul Cluj la slujba Te Deum. Bruynseels respinge ideea că prezenţa copiilor le-ar încălca acestora drepturile, susţinând că tinerele generaţii trebuie să aibă şansa de a cunoaşte tradiţiile şi viaţa bisericească, pentru a avea libertatea de a alege dacă urmează sau nu o viaţă înscrisă în dogmele religioase.

"La început de an şcolar, elevii din Cluj au fost chemaţi să participe la slujba de Te Deum de la Catedrala Mitropolitana. Un gest simplu pe care Biserica îl face de generaţii cu diferite ocazii: la deschiderea anului şcolar, la sărbători naţionale, la momente solemne din viaţa credincioşilor. O rugăciune de mulţumire şi preaslăvire a Bunului Dumnezeu. [...]

7 septembrie 2026 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la doamna deputat Corina Atanasiu (Grupul parlamentar al USR)
Deputata Corina Atanasiu cere Ministerului Educaţiei date complete despre palatele şi cluburile copiilor ameninţate de tăierile bugetare

Deputata Corina Atanasiu, membră a Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, anunţă că va interpela Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru a solicita date complete privind situaţia palatelor şi cluburilor copiilor din România.

7 septembrie 2026 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Ionelia-Florenţa Priescu (Grupul parlamentar AUR)
PSD, PNL, USR şi UDMR au închis înainte să construiască. Astăzi, Termocentrala Rovinari riscă să rămână fără cărbune, iar România plăteşte factura unor decizii politice iresponsabile

Deputatul AUR Ionelia Priescu acuză PSD, PNL, USR şi UDMR că au adus Complexul Energetic Oltenia în situaţia absurdă în care Termocentrala Rovinari riscă să rămână fără combustibilul necesar funcţionării. Parlamentarul avertizează că închiderea carierelor şi a capacităţilor de producţie înainte de construirea unor alternative reale a vulnerabilizat securitatea energetică a României şi cere ca responsabilii politici care au împins sistemul energetic în această situaţie să răspundă pentru consecinţele deciziilor luate.

7 septembrie 2026 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Elena-Laura Toader (Grupul parlamentar SOS România)
Prima zi de şcoală nu trebuie să fie încă o zi a promisiunilor!

Astăzi, 7 septembrie, milioane de copii s-au întors în şcolile din România. Este ziua în care politicienii îşi amintesc, aproape ritualic, să vorbească despre viitor, profesori, copii şi importanţa educaţiei.

7 septembrie 2026 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Populară Chineză, domnul deputat Cosmin-Ioan Corendea (Grupul parlamentar AUR)
Cosmin Corendea (deputat AUR) a participat la inaugurarea liniei aeriene directe Bucureşti-Beijing

Deputatul AUR şi preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Populară Chineză, Cosmin Corendea, a participat vineri, 4 septembrie, la inaugurarea rutei aeriene Bucureşti-Beijing, operată de Air China, eveniment care a marcat reluarea legăturilor directe pe cale aeriană dintre capitalele României şi Chinei.

În cadrul evenimentului, deputatul AUR a susţinut un discurs în care a subliniat importanţa întăririi relaţiilor dintre cele două state atât din perspectivă diplomatică, cât şi economică, culturală şi turistică. [...]

7 septembrie 2026 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la doamna deputat Cristina Emanuela Dascălu (Grupul parlamentar AUR)
Ce şansă le oferim astăzi copiilor care încep anul şcolar online?

"Începutul anului şcolar 2026 - 2027 aduce în faţa noastră o contradicţie pe care Ministerul Educaţiei nu are curajul să o privească direct.

7 septembrie 2026 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Tudor Ionescu (Grupul parlamentar SOS România)
Elevii de azi sunt specialiştii de mâine care vor reconstrui România!

Astăzi a început un nou an şcolar şi în calitate de Deputat şi membru al Comisiei pentru Învăţământ, transmit salutările şi gândurile mele bune tuturor elevilor, profesorilor şi părinţilor!

Elevilor le spun un lucru pe care îl cred cu tărie: voi sunteţi specialiştii de mâine care veţi reconstrui România! Inginerii care vor repune în funcţiune ceea ce s-a distrus, medicii care vor salva vieţi în spitalele noastre, informaticienii, electricienii, mecanicii, fermierii şi profesorii de mâine! [...]

7 septembrie 2026 detalii
  DECLARAŢIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Sorin-Titus Muncaciu (Grupul parlamentar AUR)
România împrumutată pentru a acoperi risipa. Factura a ajuns la generaţiile viitoare

Deputatul AUR Sorin Muncaciu atrage atenţia asupra costului tot mai mare al datoriei publice, arătând că în primele şapte luni ale anului 2026 România a plătit 40,12 miliarde de lei doar pe dobânzi, cu 26,5% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Parlamentarul subliniază că ţara se împrumută prea des pentru a acoperi deficite structurale şi cheltuieli ineficiente, iar nota de plată este trecută în dreptul românilor pentru a o achita.

"Cifrele execuţiei bugetare din 2026 ne obligă să privim dincolo de discursurile optimiste şi să analizăm una dintre cele mai grave vulnerabilităţi economice ale României: costul uriaş al datoriei publice acumulate şi modul în care au fost utilizaţi banii împrumutaţi în ultimii ani. [...]

7 septembrie 2026 detalii
 

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 9:48