Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Parteneriat cu societatea civilă > Raport 2009 Versiunea pentru printare
privind Programul de finanţare a persoanelor juridice fără scop patrimonial
«Parteneriat cu societatea civilă» - 2009

Programul "Parteneriat cu Societatea Civilă", de finanţare nerambursabilă a persoanelor juridice fără scop patrimonial, a fost lansat în anul 2009 numai pentru prima sesiune parlamentară, în data de 30 martie 2009. Anunţul s-a făcut prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 79, Partea a VI-a, Achiziţii publice, presa centrală, precum şi pe site-ul Camerei Deputaţilor, secţiunea Informaţii Publice / Relaţii Publice / Programul: Parteneriat cu societatea civilă / Anunţ de participare.

Tematica Programului a fost aprobată de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor în cadrul şedinţei din data de 11 martie 2009.

Temele anunţate pentru care s-au acordat finanţări nerambursabile au fost următoarele:

Tema 1. Proiecte care prin dezbaterea şi consultarea cetăţenilor, a comunităţilor, a structurilor profesionale şi sociale interesate, promovează propuneri iniţiate de parlamentari deputaţi, pentru adaptarea la noile realităţi din domeniul pe care îl reglementează, a prevederilor legale depăşite;

Tema 2. Proiecte care realizează cadrul necesar informării, analizei, argumentaţiilor, suportului, pentru iniţiative legislative aflate în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor, cu implicarea acestora şi a parlamentarilor deputaţi interesaţi;

Tema 3. Proiecte care au în vedere exersarea mecanismelor parlamentare ale Camerei Deputaţilor şi campanii de informare privind activitatea şi modul de funcţionare a acesteia şi a structurilor sale legislative, cât şi a birourilor parlamentare.

Cadrul general: Proiectele propuse trebuiau să se înscrie în spaţiul activităţilor, acţiunilor, sau al campaniilor care au ca rezultat creşterea nivelului de cunoaştere de către cetăţeni a activităţii parlamentare locale şi naţionale, a iniţiativelor legislative, a proceselor şi mecanismelor de funcţionare legislativă, pentru o reală şi corectă imagine a deputaţilor şi a Camerei Deputaţilor.

Unitatea de implementare a Programului este constituită dintr-un grup de lucru interdepartamental, aflat în directa subordonare a Secretarului General al Camerei Deputaţilor, condus de un coordonator. Grupul de lucru a fost structurat în unitatea de analiză a proiectelor şi în unitatea financiară.

Având în vedere cele discutate în şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din data de 11 martie 2009 , privind evaluarea Programului "Parteneriat cu societatea civilă" în cursul anului 2009, au fost urmărite realizarea următoarelor obiective:

  • respectarea întocmai a metodologiei stabilite şi modul efectiv de promovare;
  • analiza financiară a cheltuielilor să se facă strict în conformitatea cu prevederile legale.

Suma disponibilă pentru finanţarea nerambursabilă a proiectelor pentru anul 2009 a fost de 500.000 lei

Prin rectificarea bugetului Camerei Deputaţilor, suma disponibilă pentru anul 2009 a rămas de 200.000 lei, din care s-a decontat suma de 161.113,26 lei pentru 5 proiecte contractate dintre cele 25 propuse.

Lista proiectelor finanţate prin Programul "Parteneriat cu Societatea Civilă" 2009 Sumele decontate pentru fiecare proiect au fost:

Un deputat pentru fiecare - Centrul de Diagnoză Comunitară (14.149,98 lei)

Caravană de conştientizare politică a tinerilor cu privire la mecanismele de funcţionare ale Parlamentului - Camera Deputaţilor şi birourile parlamentare - Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei. (67.080 lei)

Deputat pentru o zi - Centrul de consultanţă şi management al proiectelor - Europroject (26.020,65 lei)

Camera Deputaţilor pe înţelesul Neinteresaţilor - Asociaţia de Iniţiativă Locală Roman 2002 (24.062,63 lei)

Tinerii contează ! Ei sunt liderii de mâine - Asociaţia Comunitatea mea (29.800 lei)

Din punctul de vedere al respectării metodologiei stabilite, s-au constatat următoarele:

  • atribuirea contractelor s-a desfăşurat în conformitate cu normele metodologice, respectându-se următoarele principii de bază în atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă:
    • libera concurenţă,
    • eficacitatea utilizării fondurilor alocate;
    • transparenţă;
    • tratamentul egal;
    • excluderea cumulului;
    • neretroactivitatea;
    • cofinanţarea.
  • în cadrul procedurii de selecţie, organizaţiile neguvernamentale solicitante au parcurs etapele necesare, având întocmită documentaţia conform criteriilor de acordare;
  • contractele de acordare a sumelor nerambursabile au fost încheiate cu respectarea prevederilor legale (Legea nr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, Legea nr. 18 din 27 februarie 2009 privind bugetul de stat pe anul 2009, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii);
  • contractele au fost finalizate prin depunerea raportărilor finale, în termen de 30 de zile de la încheierea activităţilor.

Modul efectiv de promovare a depins de obiectivele stabilite de fiecare proiect în parte, el fiind bine stabilit prin fiecare contract semnat şi certificat prin fişele de evaluare şi raportările finale. Rezultatele concrete au depins de aceste obiective asumate, însă şi de dorinţa parlamentarilor de a se implica în realizarea acestor acţiuni.

Evaluarea rezultatelor a arătat că principalul beneficiu pe care Programul în sine îl aduce, este cel de imagine, Camera Deputaţilor putând astfel să se deschidă faţă de societatea civilă, dar mai ales faţă de cetăţeni, câştigând astfel în relaţia cu principalii săi beneficiari un plus de imagine pozitivă, lucru care, de altfel, a şi fost semnalat în mass-media scrisă, audio şi mai ales video.

Pe de altă parte, analizând concret modul în care au fost desfăşurate activităţile propriu-zise, a rezultat că notorietatea Camerei Deputaţilor se poate realiza în foarte mare măsura prin apropierea şi implicarea cetăţeanului în procesul elaborării legislaţiei. Desigur, dezvoltarea unui nou brand pentru Camera Deputaţilor - lucru de dorit având în vedere rezultatele cercetărilor, analizelor, evaluărilor făcute în ultimii ani şi în care se arată că Parlamentul se bucură de o redusă încredere a populaţiei - nu se poate realiza decât prin aprofundarea relaţiilor acestei instituţii cu cetăţenii şi cu societatea civilă, creând un mod alternativ numeroaselor proceduri de natură administrativă.

Însă, beneficiile au fost şi de natură legislativă, prin utilizarea resurselor specifice ale societăţii civile (capacitatea sporită de a iniţia şi de a facilita dezbaterea publică pe diverse subiecte care au rezultat din tematica propusă, asistenţă şi expertiză specializată etc.), obţinându-se astfel o agendă actualizată a cetăţeanului, în raport cu necesităţile reale ale societăţii.

Un alt set de beneficii este reprezentat de feed-back-ul pe care Camera Deputaţilor l-a primit faţă de efectele diverselor proiecte legislative raportate la scopul, obiectivele şi aşteptările pentru care au fost adoptate, dar şi modalităţile de punere efectivă în practică a respectivelor acte normative şi estimarea în timp real a efectelor pe care acestea le-au produs.

Din punctul de vedere al analizei financiare a desfăşurării contractelor, s-au constatat următoarele:

  • fiecare contract a avut întocmită o fişă de evaluare de către unul dintre membrii juriului;
  • pentru justificarea cheltuielilor efectuate au fost prezentate următoarele documente:
    • factură fiscală şi chitanţă/ordin de plată/bon fiscal (în vederea decontării cheltuielilor administrative şi a cheltuielilor privind achiziţionarea de bunuri şi servicii);
    • contract de închiriere, factură fiscală şi chitanţă/ordin de plată/bon fiscal (în vederea decontării cheltuielilor de închiriere);
    • documente justificative privind existenţa obligaţiei de plată, factură fiscală şi chitanţă/ordin de plată/bon fiscal semnat de reprezentanţii legali ai beneficiarului (în vederea decontării cheltuielilor legate de onorarii şi consultanţă de specialitate);
    • documentele justificative menţionate mai sus au fost în concordanţă cu perioada desfăşurării acţiunii şi a raportării finale;
    • documentele justificative prezentate au confirmat executarea cheltuielilor în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. De altfel, toate aceste contracte urmează a fi supuse şi controlului financiar al Curţii de Conturi.

Având în vedere cele prezentate, apreciem că Programul "Parteneriat cu societatea civilă", desfăşurat de Camera Deputaţilor în anul 2009, a respectat întocmai atât normele legale, cât şi procedurile şi metodologia stabilite de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 1:19