|
marţi, 20 februarie 2018
|
| 8.30 - 12.00 |
Activitate în comisiile parlamentare. Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor. |
|
| 10.00 |
Ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților. Ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. |
|
| 12.00 - 13.00 |
Pauză. |
|
| 14.00 - până la epuizare |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului
Dezbateri și vot asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi. |
|
| 9.30 |
Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), în colaborare cu Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră, cu Universitatea din București și cu Centrul de Excelență pentru Studiul Minorităților Transfrontaliere organizează atelierul de lucru cu tema „Stadiul actual și perspectivele în domeniul politicilor adresate promovării coeziunii sociale în zona Mării Negre” (sala „Drepturilor omului”, nivel P). |
|
| 10.00 |
Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, împreună cu Partida Romilor “Pro-Europa”, Federația Democrată a Romilor, Agenția Națională pentru Romi și Centrul Național de Cultură a Romilor – Romano Kher, organizează evenimentul de comemorare intitulat ”Dezrobirea juridică și socio-economică a romilor la 100 de ani de la Marea Unire” (sala “Nicolae Bălcescu”, nivel P). |
|
| 11.30 |
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice găzduiește lansarea mărcii “Produs Tradițional din Dobrogea” (sala de ședințe a Comisiei, etaj 1, corp B4). |
|
|