|
primit de la Grupul parlamentar al PNL
Grupul PNL din Camera Deputaților, în parteneriat cu Liga Habitat, anunță organizarea Dezbaterii publice cu tema „Reglementarea organizării şi funcţionării asociaţiilor de proprietari”. Evenimentul se va desfășura joi, 4 iunie 2015, începând cu ora 11.30, la sala grupului PNL (etaj 2).
Oportunitatea organizării acestei dezbateri este dată de numărul mare de propuneri şi proiecte legislative aflate în dezbatere în Parlamentul României, documente care vizează modificarea Legii nr. 230/2007. Inițiativele conţin prevederi referitoare la drepturile şi obligaţiile proprietarilor, ale preşedintelui şi administratorului asociaţiei, la cheltuielile asociaţiilor de proprietari, la eliminarea birocraţiei în încheierea de contracte între asociaţiile de proprietari şi persoane fizice şi/sau juridice, la modalitatea de plată şi cuantumul penalităţilor pentru sumele cu titlu de restanţă etc.
|