|
primit de la domnul deputat Mircea Dolha (Grup PNL)
Spun un NU clar Comisiei Europene care vrea să trimită în România aproape 7.000 de imigranţi în plus, printr-un mecanism al unor cote obligatorii!
PNL susține, fără doar și poate, poziția președintelui Klaus Iohannis, cu privire la faptul că țara noastră are o capacitate de doar 1.785 de locuri pentru imigranți și nu își poate asuma responsabilitatea pentru un număr de 3 ori mai mare!
Se poate vorbi despre o asemenea cifră exclusiv în cazul unor repartizări multianuale! Nu avem voie să uităm că rolul nostru este de a pune întotdeauna pe primul plan interesul și siguranța cetățenilor români.
Nu avem voie, de asemenea, să uităm că România este o țară ortodoxă în care un număr atât de mare de imigranţi să se poată integra sunt aproape nule! Asta pentru că vin dintr-o lume diferită, cu valori diametral opuse cu ale noastre, o religie și o cultură cu care nu avem nimic în comun!
Alta este situația în unele țări europene precum Franța, Anglia, etc. care au tradiție în a conviețui cu astfel de populații, precum și resurse financiare însutit mai mari decât poate asigura astăzi România. Poporul român este unul ospitalier, plin de compasiune pentru necazurile prin care trec imigranţii, DAR nu trebuie să ne înhămăm la mai mult decât putem duce, iar asta deoarece siguranța și liniștea românilor trebuie să reprezinte principala noastră prioritate.
|