Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la Comisia pentru politică economică, reformă ş i privatizare

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, respectiv Comisia pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Camerei Deputaților împreună cu Comisia economică, industrii și servicii, respectiv Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din cadrul Senatului şi-au desfăşurat lucrările comune în ziua de 15 septembrie 2015, începând cu orele 1430, în conformitate cu Hotărârea Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, din data de 9 septembrie 2015.

Din totalul de 25 de membri ai Comisiei, au participat la dezbateri 21 deputaţi. Domnii deputați Fejer Laszlo Odon și Miron Alexandru Smarandache nu au participat la lucrările Comisiei, aflându-se în concediu de odihnă. Domnii deputaţi Andrei Dominic Gerea, respectiv, Mihai Tudose au absentat de la lucrările Comisiei.
Lucrările şedinţei comune au fost conduse de către domnul deputat Viorel Ștefan, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.
Şedinţa comună a celor patru Comisii a avut următoarea ordine de zi:
  • Audierea candidatului propus pentru funcția de membru neexecutiv în cadrul Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.).
    La primul punct al ordinii de zi a fost înscrisă audierea candidatului propus pentru funcția de membru neexecutiv în cadrul Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.), comun cu Comisia pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Camerei Deputaților, respectiv, Comisia economică, industrii și servicii și Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din cadrul Senatului.
    La dezbaterea acestei iniţiative legislative a participat doamna Gabriela Boca, candidat din partea ALDE pentru funcția de membru neexecutiv al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, pentru durata rămasă a mandatului început la data de 5 noiembrie 2013, pe locul devenit vacant prin demisia domnului Coca Constantinescu Cornel din funcția de membru neexecutiv al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară.
    Membrii Comisiilor reunite au hotărât cu majoritate de voturi (3 voturi împotrivă și 2 abțineri), să propună Plenului Parlamentului numirea doamnei Gabriela Boca în funcția de membru neexecutiv în cadrul Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, pentru durata rămasă a mandatului început la data de 5 noiembrie 2013.
    Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi-a continuat lucrările în ziua de 16 septembrie 2015, în intervalul orar 830-1100, respectiv, 1400-1800.
    Din totalul de 25 de membri ai Comisiei, au participat la dezbateri 22 deputaţi. Domnii deputați Fejer Laszlo Odon și Miron Alexandru Smarandache nu au participat la lucrările Comisiei, aflându-se în concediu de odihnă. Domnul deputat Andrei Dominic Gerea a absentat de la lucrările Comisiei.
    Lucrările au fost conduse de către domnul Horia Grama, preşedintele Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare.
    Şedinţa Comisiei a avut următoarea ordine de zi:
  • Propunerea legislativă ”Legea meșteșugarilor artizani”, Pl-x 110/2015 – aviz;
  • Propunerea legislativă privind anularea contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru anumite venituri din investiții a persoanelor fizice, Pl-x 469/2015 – aviz;
  • Propunerea legislativă pentru modificarea art. 287 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Pl-x 516/2015 – aviz;
  • Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Pl-x 517/2015 – aviz;
  • Propunerea legislativă pentru completarea art. 62 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Pl-x 519/2015 – aviz;
  • Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (1) al articolului 194 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Pl-x 524/2015 – aviz;
  • Proiectul de Lege pentru modificarea art. 82 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, PL-x 547/2015 – aviz;
  • Proiectul de Lege privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, procedură de urgență, PL-x 567/2015 – fond comun cu Comisia pentru buget, finanțe și bănci.
    La primul punct al ordinii de zi a fost înscrisă propunerea legislativă ”Legea meșteșugarilor artizani”, Pl-x 110/2015 – aviz.
    La dezbaterea acestei iniţiative legislative au participat, în calitate de invitați, din partea Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri: doamna secretar de stat Anca Ionescu și domnul director Emil Octavian Ionescu, Ministerului Finanțelor Publice: domnul Cosmin Cranga – consilier.
    Reprezentantul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri a afirmat că propunerea legislativă nu se justifică întrucât legislaţia în vigoare, în special Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată şi Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, asigură cadrul normativ necesar pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii meşteşugarilor artizani într-o formă organizatorică care poate oferi atât condiţiile necesare pentru păstrarea ocupaţiilor tradiţionale, cât şi pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii într-o formă legală, pe deplin fiscalizată. Prin urmare, stimularea păstrării şi dezvoltării meşteşugurilor tradiţionale se poate realiza prin modificarea şi completarea legislaţiei în vigoare.
    Domnul președinte Horia Grama a supus la vot propunerea de respingere a inițiativei legislative.
    Membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au hotărât, cu majoritate de voturi (6 abţineri), avizarea negativă a iniţiativei legislative.
    Pe punctul doi al ordinii de zi a fost înscrisă propunerea legislativă privind anularea contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru anumite venituri din investiții a persoanelor fizice, Pl-x 469/2015 – aviz.
    Membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au hotărât, cu unanimitate de voturi, avizarea negativă a iniţiativei legislative.
    Pe punctul trei al ordinii de zi a fost înscrisă propunerea legislativă pentru modificarea art. 287 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Pl-x 516/2015 – aviz.
    Cu prilejul dezbaterilor, membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au constatat faptul că, propunerea legislativă nu se justifică întrucât în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, s-a publicat Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2016. Potrivit dispoziţiilor art. 502 alin. (1) pct. 1, la data intrării în vigoare a prezentului cod, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
    Membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au hotărât, cu unanimitate de voturi, avizarea negativă a iniţiativei legislative.
    Pe punctul patru al ordinii de zi a fost înscrisă propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Pl-x 517/2015 – aviz.
    La dezbaterea acestei iniţiative legislative a participat, în calitate de invitat, din partea Ministerului Finanțelor Publice, doamna Oana Iacob- șef serviciu.
    Cu prilejul dezbaterilor, membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au constatat faptul că, propunerea legislativă nu se justifică întrucât în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, s-a publicat Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2016. Potrivit dispoziţiilor art. 502 alin. (1) pct. 1, la data intrării în vigoare a prezentului cod, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
    Membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au hotărât, cu unanimitate de voturi, avizarea negativă a iniţiativei legislative.
    Pe punctul cinci al ordinii de zi a fost înscrisă propunerea legislativă pentru completarea art. 62 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Pl-x 519/2015 – aviz.
    Cu prilejul dezbaterilor, membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au constatat faptul că, propunerea legislativă nu se justifică întrucât în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, s-a publicat Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2016. Potrivit dispoziţiilor art. 502 alin. (1) pct. 1, la data intrării în vigoare a prezentului cod, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
    Membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au hotărât, cu unanimitate de voturi, avizarea negativă a iniţiativei legislative.
    Pe punctul șase al ordinii de zi a fost înscrisă propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (1) al articolului 194 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Pl-x 524/2015 – aviz.
    La dezbaterea acestei iniţiative legislative a participat, în calitate de invitat, din partea Ministerului Finanțelor Publice, doamna Gheorghița Toma - șef serviciu.
    Cu prilejul dezbaterilor, membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au constatat faptul că, propunerea legislativă nu se justifică întrucât în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, s-a publicat Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2016. Potrivit dispoziţiilor art. 502 alin. (1) pct. 1, la data intrării în vigoare a prezentului cod, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
    Membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au hotărât, cu unanimitate de voturi, avizarea negativă a iniţiativei legislative.
    Pe punctul șapte al ordinii de zi a fost înscris proiectul de Lege pentru modificarea art. 82 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, PL-x 547/2015 – aviz.
    Membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au hotărât, cu majoritate de voturi (o abținere), avizarea favorabilă a iniţiativei legislative, în forma adoptată de Senat.
    Pe punctul opt al ordinii de zi a fost înscris proiectul de Lege privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, procedură de urgență, PL-x 567/2015 – fond comun cu Comisia pentru buget, finanțe și bănci.
    La dezbaterea acestei iniţiative legislative au participat, în calitate de invitați, din partea Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.): domnul Marius Vorniceanu, vipreședinte – membru executiv – sectorul asigurărilor-reasigurărilor și domnul director Paul Mitroi.
    Domnul președinte Horia Grama a prezentat membrilor Comisiei raportul preliminar, de adoptare, cu amendamente admise, primit de la Comisia pentru buget, finanțe și bănci.
    În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două Comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de Lege privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu amendamente admise.
    Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi-a continuat lucrările în ziua de 17 septembrie 2015, începând cu orele 1000 până la orele 1230, cu următoarea ordine de zi:
  • Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015, aviz comun cu Comisiile similare din cadrul Senatului, PL-x 564/2015 – studiu.
    În urma analizei din cadrul Comisiei, membrii acesteia au hotărât ca votul să fie dat într-o şedinţă ulterioară.
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:31