|
primit de la doamna deputat Cornelia Negruţ (Grup ALDE)
Deputatul ALDE Cornelia Negruţ cere detalii privind licitaţiile pentru vânzarea microhidrocentralelor româneşti
Preşedintele ALDE Maramureş, deputatul Cornelia Negruţ, susţine că România poate valorifica imensul potenţial energetic de care dispune, în acelaşi timp cu aducerea unor resurse suplimentare la bugetul de stat.
În acest sens, parlamentarul maramureşean s-a adresat ministrului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Andrei Dominic Gerea, cu o interpelare ce a avut ca obiect stadiul licitaţiilor privind vânzarea microhidrocentralelor din patrimoniul Hidroelectrica.
„Deşi se află în procedură de insolvenţă, principalul producător de energie al statului român, Hidroelectrica, a anunţat scoaterea la licitaţie în această toamnă a unui număr important, de câteva zeci, de microhidrocentrale. Acestea se află în mai multe judeţe din ţară, între care şi Maramureş, drept pentru care mi-au fost solicitate informaţii suplimentare referitoare la derularea procedurii de licitaţie”, a arătat Cornelia Negruţ în documentul oficial trimis conducerii ministerului de resort.
În final, deputatul ALDE a formulat o serie de întrebări către ministrul Andrei Gerea: „1. Câte microhidrocentrale vor fi vândute în acest an de către statul român, şi care sunt cele din judeţul Maramureş?; 2. Din portofoliul existent al Hidroelectrica, câte microhidrocentrale au fost vândute la licitaţia anterioară, din luna iulie a.c.?; 3. Câte microhidrocentrale mai deţine acum societatea, şi care este suma estimată a fi obţinută din vânzarea acestora?; 4. Cum estimaţi viitorul companiei de stat după ieşirea din insolvenţă, având în vedere profitul înregistrat în primul semestru?”.
„Consider că statul român poate exploata mai substanţial resursele avute prin aceste microhidrocentrale. Inclusiv în Maramureş, se poate vorbi de o investiţie bună în acest domeniu. De asemenea, sunt convinsă că societatea de profil se poate redresa, astfel încât să poată depăşi situaţia grea în care se află”, a conchis deputatul Cornelia Negruţ.
|