Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Vasile Gudu (Grup PNL)
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării - în patrimoniul mondial UNESCO

În calitatea mea de deputat de Tulcea, am fost invitat de către Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO să particip, în perioada 7-9 octombrie 2015, la o vizită de documentare în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, eveniment organizat de către Administraţia Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării şi Consiliul Judeţean Tulcea.

Obiectivele stabilite de către comisie în cadrul vizitei de analiză şi documentare sunt: identificarea unor soluţii legislative pentru problemele zonei, verificarea normelor de protecţie asumate la nivel internaţional, consultarea factorilor implicaţi în administrarea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, precum şi consultării cu reprezentanţii societăţii civile.
Delta Dunării şi celelalte unităţi geografice adiacente au primit, de-a lungul timpului, mai multe recunoaşteri naţionale şi internaţionale din punct de vedere al protecţiei naturii. În 1938, Pădurea Letea, din Delta Dunării, a fost declarată Rezervaţie naturală. În perioada anilor ‘50 au mai fost declarate în Delta Dunării arii naturale protejate în suprafaţă totală de 40.000 ha. În 1978, zona Roşca – Buhaiova – Hrecisca a fost declarată Rezervaţie a biosferei. Din 1990, Delta Dunării şi celelalte unităţi adiacente au fost declarate Rezervaţie a biosferei, în cadrul Programului UNESCO „Omul şi Biosfera”. Tot în această perioadă, Delta Dunării a fost recunoscută ca zonă umedă de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de apă, în cadrul Convenţiei Ramsar, iar o suprafaţă de 340.000 de hectare, au fost recunoscute ca parte a patrimoniului natural universal în cadrul Convenţiei UNESCO de protejarea a patrimoniului universal cultural şi natural.
Teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, delimitat conform legii, are o suprafaţă totală de circa 580.000 de hectare şi este amplasat în sud-estul României, cuprinzând Delta Dunării propriu-zisă, Complexul lacustru Razim-Sinoie, Dunărea maritimă până la Cotul Pisicii inclusiv zona inundabilă Somova-Parcheş, lacul Sărături-Murighiol şi zona marină cuprinsă între litoral şi izobata de 20m. Din suprafaţa totală a Rezervaţiei, mai mult de jumătate (312.440 ha) o reprezintă ecosistemele naturale acvatice şi terestre incluse în lista zonelor cu valoare de patrimoniu universal (Convenţia Patrimoniului Natural Universal UNESCO) precum şi cele destinate reconstrucţiei ecologice. Managementul rezervaţiilor biosferei se realizează conform unor regulamente şi planuri de protecţie şi conservare proprii, în conformitate cu recomandările Programului Om - Biosferă de sub egida UNESCO. Rezervaţiile biosferei sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice. Rezervaţiile biosferei se întind pe suprafeţe mari şi cuprind un complex de ecosisteme terestre şi/sau acvatice, lacuri şi cursuri de apă, zone umede cu comunităţi biocenotice floristice şi faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradiţională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenţa omului şi care pot fi readuse la starea naturală, comunităţi umane a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile şi armonioase. Dacă în perimetrul rezervaţiilor biosferei sunt cuprinse şi situri naturale ale patrimoniului universal, managementul Rezervaţiei se realizează cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub egida UNESCO. Ariile speciale de protecţie sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice şi vor face parte din reţeaua europeană NATURA 2000 după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană.
Având în vedere complexitatea Deltei Dunării, nu este de mirare că UNESCO a desemnat Delta Dunării ca fiind o Rezervaţie a Biosferei. Se poate spune că prin diversitatea impresionantă a habitatelor şi a formelor de viaţă pe care le găzduieşte într-un spaţiu relativ restrâns, Delta Dunării constituie un adevărat muzeu al biodiversităţii, o bancă de gene naturală de valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.
Valoarea de patrimoniu natural universal a Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării ne obligă să protejăm una din nenumăratele bogăţii naturale ale ţării noastre împotriva activităţilor umane cu efecte distructive, să păstrăm şi să conservăm acest tezaur natural a cărui valoare este importantă atât pentru România, cât şi pentru întreaga umanitate.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:31