Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Bogdan Diaconu (neafiliat)
Propun modificarea legii referendumului pentru ca românii să fie consultați atunci când este viitorul lor în joc

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului pe care am depus-o la Camera Deputaților completează și precizează problemele de interes național pentru care este obligatoriu să se organizeze referendum național.

Temele respective reprezintă decizii fundamentale pentru destinul poporului român și pentru existența statului și de aceea adoptarea lor nu se poate face în lipsa consultării cetățenilor.
Conform proiectului de lege, Articolul 2 alin. (1) se completează cu literele d), e), f), g), h), i), j), k) și l), stipulând că referendumul trebuie declanșat pentru decizii privind următoarele teme:
”d) primirea de imigranți, refugiați sau azilanți din țările non-UE;
e) acordarea de drepturi suplimentare minorităților naționale sau sexuale;
f) adoptarea monedei Euro;
g) adoptarea de tratate sau de acorduri comerciale sau politice internaționale sau transnaționale;
h) schimbarea formei de guvernământ, a formei de administrare sau de împărțire administrativă a statului;
i) staționarea de trupe străine pe teritoriul României;
j) cedarea de prerogative și suveranitate din partea statului român către organismele internaționale, europene sau transnaționale;
k) exploatarea resurselor naturale de către companii cu capital străin;
l) contractarea de împrumuturi de la Fondul Monetar Internațional sau de la alte instituții financiare europene sau internaționale”.
În această categorie intră primirea de imigranți, refugiați sau azilanți din țările non-UE, o provocare a cărei rezolvare nu poate fi lăsată nici în mâna Uniunii Europene, nici pe seama statelor puternice ale Uniunii pentru că privește în mod direct evoluții interne ale României. În egală măsură, acordarea de drepturi suplimentare minorităților naționale sau sexuale trebuie să aibă loc doar cu acordul majorității cetățenilor cu drept de vot pentru că o exagerare a acestor drepturi are ca și consecință încălcarea drepturilor majorității, iar sensul toleranței și drepturilor minorităților nu poate fi nici acela de asuprire sau de marginalizare a majorității populație, nici de încălcare a valorilor lor tradiționale.
În ceea ce privește adoptarea monedei Euro, consecințele unui asemenea gest vor afecta în mod direct nivelul de trai al tuturor cetățenilor României, motiv pentru care o decizia în acest caz nu va fi niciodată legitimă dacă va fi luată în spatele ușilor închise, ci numai dacă populația cu drept de vot va decide acest lucru în urma unui referendum. În același sens, România nu mai poate fi aruncată în tot felul de tratate internaționale care îi reduc posibilitățile economice și o transformă în piață de desfacere, precum TTIP, decât dacă cetățenii sunt de acord cu un asemenea risc.
Se discută tot mai intens în Europa despre Statele Unite ale Europei, despre federalizare, adică despre diminuarea suveranității statului, iar pe plan intern există riscul unor măsuri similare de federalizare sau regionalizare, ceea ce ar însemna o transformare adâncă a modului de funcționare a statului român. În egală măsură, aceste decizii nu se pot lua peste capul poporului român.
Tot în privința apărării suveranității României, staționarea de trupe străine pe teritoriul României, dar și cedarea de prerogative și suveranitate din partea statului român către organismele internaționale, europene sau transnaționale sunt chestiuni care se decid doar prin referendum, nu prin jocuri politice conjuncturale.
Poporul român, deținătorul de drept al resurselor naturale ale țării, are dreptul să voteze pentru sau împotriva exploatării resurselor naturale de către companii cu capital străin, precum și pentru sau împotriva contractării de împrumuturi de la Fondul Monetar Internațional sau de la alte instituții financiare europene sau internaționale, pentru că el este cel care cedează resursele și plătește și împrumuturile. Prin verificarea acceptării acestor măsuri pe bază de referendum, autoritățile vor fi obligate să prezinte avantajele exploatărilor și împrumuturilor, oferind opiniei publice date și argumente în favoarea lor și fiind obligate astfel să fie responsabile pentru ceea ce fac. În caz contrar, exploatările de resurse naturale se fac pe ascuns și cu redevențe rușinoase, iar împrumuturile aduc doar datorii, nu și beneficii.
Pentru a nu încărca nota de plată a bugetului public cu multe referendumuri, este știu că un referendum poate avea mai multe întrebări la același scrutin, sau poate fi organizat în același timp cu alte alegeri. Alternativa ca deciziile majore pentru viitorul țării să fie luate așa cum hotărăște puterea politică trecătoare la un moment dat, deși consecințele sunt pe termen lung sau nelimitat, este mult mai costisitoare.
Modificarea Legii Referendumului aduce o formă de democrație directă foarte necesară într-un moment în care clasa politică din România s-a îndepărtat de aspirațiile poporului român care nu se mai simte reprezentat de deciziile care se iau numele său și a căror povară o poartă nu doar generația de față, ci o vor suferi și generațiile viitoare.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 12:38