Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Dan Cristian Popescu (Grup PNL)

Furia românilor pe politicieni este îndreptățită, dar schimbarea politicii se face dacă pentru fiecare din victimele de la Colectiv, 1000 de tineri profesioniști și educați intră în politică.

După zecile de victime ale incendiului din clubul Colectiv este multă furie și nemulțumire față de o clasă politică care a greșit grav și repetat. Cu toate acestea, chiar dacă poate la prima vedere, pare îndepărtat de agenda imediată și de emoția publică, adevarul este că o schimbare reală a politicului nu poate veni decât din afara politicii compromise.
Pentru fiecare tânăr mort în dezastrul produs de corupție și incompetență administrativă trebuie ca 1000 de tineri profesioniști şi educați să intre în politică pentru a schimba partidele și administraţia din interior.
Clasa politică i-a dezamăgit pe români greșind repetat, făcându-se că-și cere scuze și că uită pentru a o lua de la capăt. Cu toate astea clasa politică este oglinda societății și produsul ei. Obiectivul nu este să fie apărați politicienii de furia românilor, ci să fie apărată funcționalitatea societății în fața valului de dezamăgire și furie mocnită față de un sistem politic ce produce erori atât de grave.
Respectarea regulilor nu înseamnă că societatea trebuie să se conformeze, ci dimpotrivă, că singurele medicamente reale de care dispunem, după ce protestele se încheie, sunt votul rațional care poate schimba politicieni și educația care poate schimba mentalități prăfuite.
În acelaşi timp, în condițiile în care încrederea în clasa politică şi în partide este la cote de avarie, România are nevoie de politicieni care să-și facă jobul pentru care au fost aleşi și să-şi asume să spună cetăţenilor că obiectivul nu este să dărâmăm de fiecare dată, pentru a reconstrui de la zero.
Obiectivul este să ne implicăm fiecare pentru a schimba ce ne afectează pe toţi, ca societate: corupţia, impostura, plagiatul, abuzul, privilegiile – toate produse ale unei mentalităţi învechite şi a unui sistem putrezit care a ajuns să omoare la propriu.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:10