Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Neviser Zaharcu (Grup PSD)
Mesaj cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României

„Eu cunosc o horă şi mai frumoasă, horă în care să se ţină de mână toti pământenii, şi ortodoxi, şi catolici, şi fără a se uita la deosebirea religiilor, pe care le poate judeca numai Dumnezeu, toţi legaţi prin aceleaşi drepturi şi îndatoriri, prin acelaşi interes, prin aceeaşi dragoste faţă de ţară, să joace hora României unite şi autonome.”

Precum bine definea astfel Mihail Kogălniceanu, marele act al Unirii de la 1 Decembrie 1918 este, de 97 de ani, certificatul de naştere al României Mari, cea mai sfântă şi memorabilă zi din istoria noastră bimilenară. Este cel mai bun prilej de a ne aduce aminte sacrificiile pe care înaintaşii noştri le-au făcut pentru a realiza Marea Unire, decizie a cărei importanţă poate suntem tentaţi de multe ori să o ignorăm.
Astăzi este momentul prielnic de a rememora actul de românism al făuritorilor Unirii, dar şi de a ne da frâu liber emoţiilor şi sentimentelor înălţătoare ale fiecăruia dintre noi, ale fiecărui român. Astăzi trebuie să fim mândri că suntem români, că suntem un stat european, că, graţie înfăptuitorilor Unirii, ne putem savura libertatea şi dreptul la conştiinţă.
Sunt alături de cetăţenii Colegiului pe care îl reprezint în Parlament şi le doresc acestora, dar şi tuturor cetăţenilor municipiului și judeţului Tulcea, precum şi românilor de pretutindeni, din ţară şi din Diaspora, multă sănătate, bucurii, prosperitate şi împliniri!
La Mulţi Ani, România!
La Mulţi Ani, dragi tulceni!
La Mulţi Ani, dragi români!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 8:06