Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Miron Alexandru Smarandache (Grup PSD)
Mesaj cu prilejul Zilei Naţionale a României

Împlinim astăzi 97 de ani de când, la Alba Iulia, în ziua de 1 Decembrie 1918, s-a desăvârşit, într-o atmosferă înălţătoare, momentul culminant al istoriei poporului român: Marea Unire a tuturor românilor.

Decizia matură a naţiunii de a-şi defini soarta viitoare, pentru tot restul zilelor, constituie cel mai însemnat act din istoria milenară, dramatică şi eroică a poporului român. Atunci, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a votat în unanimitate istorică „Declaraţia de Unire cu Ţara”, document cu valoare simbolică, care ne însufleţeşte şi astăzi să fim mândri de noi, mândri de România, mândri că suntem români şi trăim pe aceste meleaguri.
La ceas aniversar, cred că toată suflarea românească, de aici şi de peste hotare, de la conducătorii ţării la oamenii simpli, trebuie să îşi reamintească şi să înveţe în continuare din marile cuvinte rostite în urmă cu 97 de ani: „Unirea face puterea!”. Numai prin unitate, sacrificiu, toleranţă şi bună-înţelegere între români vom reuşi să găsim calea spre progres, spre dezvoltarea ţării, spre un trai mai decent pentru oameni, spre un viitor armonios pentru copiii noștri.
1 Decembrie este momentul fundamental al ţării noastre. Este ziua în care fiecare dintre noi, cei ce simţim româneşte, trebuie să reflectăm asupra activităţii noastre, să căutăm să ne perfecţionăm permanent în tot ceea ce facem! Este momentul să ne iubim unii pe alţii şi să iubim, şi mai mult, din tot sufletul, România!
La Mulţi Ani România!
La Mulţi Ani băcăuani!
La Mulţi Ani români de pretutindeni!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 8:06