|
primită de la domnul deputat Costel Alexe (Grup PNL)
Astăzi, 3 decembrie, este Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap.
Am auzit persoane, chiar cunoscători în domeniu, care spuneau “pe 3 decembrie serbăm Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap”. Nu, dragi colegi, nu serbăm nimic pentru că nu este nimic de serbat.
După cum a fost definită şi de către organizaţia Naţiunilor Unite, Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi este o zi internaţională de observaţie.
Rolul acestei zile pentru publicul larg este de a creşte gradul de empatie, de toleranţa şi conştientizare a dificultăţilor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi din jurul lor..., aproximativ 3,5% din populaţia României.
Rolul acestei zile pentru noi, parlamentarii, reprezentanţii direcţi ai tuturor cetăţenilor din România, inclusiv cei 3,5% cu dizabilităţi, este de a face o evaluare a situaţiei persoanelor cu dizabilităţi şi o evaluare a mediului în care traiesc şi se dezvoltă aceste persoane. După ce avem această evaluare, care vă spun..., după discuţiile cu persoanele afectate, dar şi cu specialiştii în domeniu..., arată îngrijorător, va trebui să generăm soluţiile pentru redresare.
România este în momentul de faţă o ţară total neprietenoasă faţă de persoanele cu dizabilităţi. Este o ţară care suferă de deficienţe de vedere, surditate, mutitate, şi deficienţe de mobilitate. Nu vedem cum ar trebui persoanele cu dizabilităţi, nu le auzim suficient glasul, nu comunicăm suficient cu aceste persoane şi nu ne mişcăm eficient în direcţia potrivită.
Nu sunt un specialist şi nici nu trebuie să fiu. Am discutat însă cu specialişti, am discutat şi cu persoane cu dizabilităţi şi ambele părţi mi-au transmis că problema cea mai mare nu este la partea de legislaţie, ci la partea de implementare a legislaţiei, obligativitate şi sancţiuni.
Suferim foarte tare la capacitatea de integrare socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi.
România are una dintre cele mai scăzute rate de angajare în rândul persoanelor cu dizabilităţi.
Stimaţi colegi, dizabilitate nu înseamnă incapacitate de muncă. Dizabilitate nu înseamnă inactivitate totală. Dizabilitate nu trebuie să însemne resemnare, nici pentru persoana în cauză, nici pentru stat.
Sistemul de asistenţă socială din România nu se axează pe integrare.
Spaţiul public nu este accesibilizat. Prin ineficienţa în aplicarea legilor, îngrădim accesul persoanelor cu dizabilităţi la educaţie, muncă, implicare în viaţa comunităţii. Pentru că nu se respectă legile existente şi avem o Agenţie Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială total ineficientă în exercitarea atribuţiilor sale de control, spaţiul public nu permite mobilitatea persoanelor cu dizabilităţi. Fără mobilitate, nu putem vorbi despre integrare. Prin ineficienţă, am transformat persoanele cu dizabilităţi în arestaţi la domiciliu.
90% dintre persoanele cu dizabilităţi fizice nu sunt instituţionalizate. Un lucru bun am putea spune, dar nu sunt nici autonome. Nici măcar semi-independente. De ce ? Pentru că nu le oferim pârghiile necesare pentru a-şi câştiga dreptul la educaţie, dreptul la un loc de muncă, dreptul la o viaţă demnă, fără dependenţă.
Haideţi să acordăm adevărata însemnătate acestei zile de 3 decembrie.
Haideţi să vedem cum implementăm un Registru Naţional al Persoanelor cu Dizabilităţi.
Haideţi să vedem cum facem să ne asigurăm că se respectă legislaţia existentă.
Cum îmbunătăţim legislaţia existentă.
Cum oferim accesul la drepturi egale pentru toţi cetăţenii pe care îi reprezentăm.
Cum scoatem din zona dependenţilor şi asistaţilor sociali nişte oameni ce pot contribui şi pot fi productivi.
Haideţi să nu mai fim noi înşine surzi, muţi sau orbi, la drama persoanelor cu dizabilităţi din România.
|
