|
primit de la doamna deputat Neviser Zaharcu (Grup PSD)
Deputatul PSD Tulcea, Neviser Zaharcu, doreşte efecte concrete în aplicarea Legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
Deputatul PSD, Neviser Zaharcu, a abordat tema reabilitării şi reintegrării sociale a victimelor violenţei în familie, în cadrul unei interpelări parlamentare transmise ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Claudia-Ana Costea.
Deputatul social democrat a precizat, în documentul oficial înaintat conducerii MMFPSPV, că ultima formă a Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată în 2014, prevede, la art. 6, o serie de drepturi pe care le au victimele violenţei în familie. Mai exact, Legea stipulează că victima are dreptul la respectarea personalităţii, demnităţii şi a vieţii private, la informare cu privire la exercitarea drepturilor sale, la protecţie socială, adecvată situaţiei şi nevoilor sale, la servicii de consiliere, reabilitare şi reintegrare socială, la asistenţă medicală gratuită, precum şi la consiliere şi asistenţă juridică gratuită.
Neviser Zaharcu a subliniat însă că, din informaţiile furnizate de ONG-urile care sunt preocupate de combaterea acestui fenomen, rezultă că prevederile Legii 217, pe care vi le-am prezentat, nu sunt puse în practică în realitate.
În finalul interpelării, parlamentarul tulcean i-a transmis ministrului Muncii o serie de întrebări, după cum urmează: 1. Care este numărul victimelor violenţei în familie din acest an, conform ultimelor date deţinute de MMFPSPV, precum şi situaţia din ultimii cinci ani, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Tulcea?; 2. Câte dintre victimele violenţei domestice au beneficiat cu adevărat de protecţie socială, servicii de consiliere, reabilitare şi reintegrare socială?; 3. Câte centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie există în România, şi, punctual, în judeţul Tulcea?; 4. Ce strategia aveţi în vederea modificării Legii 217, având în vedere faptul că instanţele de judecată nu avizează favorabil decât într-un procent nesemnificativ cererile de emitere a ordinelor de protecţie?.
Practic, foarte multe victime ale violenţei domestice nu ştiu nici măcar ce drepturi au, pentru a nu mai aminti că nu beneficiază de măsurile de protecţie şi reintegrare socială prevăzute de lege. Mai mult, România nu are încă o structură specializată în diminuarea acestui fenomen, campaniile de informare derulate de MMFPSPV fiind insuficiente şi fără un efect notabil. În aceste condiţii, o implicare mai consistentă a instituţiilor abilitate, mai ales în zona rurală, cred că este absolut necesară, a concluzionat deputatul Neviser Zaharcu.
|