|
primit de la doamna deputat Neviser Zaharcu (Grup PSD)
Deputatul PSD, Neviser Zaharcu, s-a adresat oficial viceprim-ministrului Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, căruia i-a cerut să se implice în deblocarea construirii unui proiect ANL de 308 apartamente în municipiul Tulcea.
În interpelarea transmisă conducerii MADRAP, parlamentarul social democrat a amintit că „Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) nu poate începe un proiect extrem de important pentru Tulcea, respectiv construirea a 308 unităţi locative pe o suprafaţă de 2,5 hectare, teren preluat de municipalitate printr-o Hotărâre de Guvern de la Ministerul Apărării Naţionale”.
„Noul complex de locuinţe urmează să fie destinat atât salariaţilor MApN, cât şi altor tineri care doresc să beneficieze de locuinţe ANL, iar deficitul locativ din Tulcea este unul important. Din păcate, proiectul este blocat din cauze birocratice, deoarece nu a fost finalizată documentaţia şi încă nu s-au transcris terenurile în cartea funciară, de la Ministerul Apărării către municipalitatea tulceană”, a mai subliniat deputatul PSD în interpelarea sa.
Având în vedere întârzierea majoră a demarării acestui obiectiv ANL, Neviser Zaharcu i-a cerut vicepremierului Vasile Dîncu să intervină pentru urgentarea situaţiei şi realizarea investiţiei menţionate.
|