|
primit de la domnul deputat Aurelian Mihai (Grup PNL)
Aurelian Bentoiu, martirul liberal al Ialomiței!
Născut în Făcăeni, județul Ialomița în 29 iunie 1892, decedat în 27 iunie 1962 la spitalul Văcărești!
Puțini cunosc faptul ca acest TITAN al Ialomiței, singurul ministru din județ, deputat născut în Ialomița, a pierit după suferința din temnițele comuniste.
Erou la Turtucaia în primul război mondial, rănit, vindecat, se reîntoarce pe front pentru neamul românesc și patria sa.
La propunerea ministrului de externe din acea vreme, a fost rugat să plece cu familia din țară, să scape de prigoana comunistă. Ce răspunde Aurelian Bentoiu? Îi răspunde ministrului că "preferă moartea în patria sa decât viața printre străini”. A rostit aceste cuvinte, le-a crezut, le-a trăit și a pierit pentru ele.
Aș putea scrie despre acest om o zi întreagă și tot nu ar fi de ajuns!
Bunicii mei, s-au născut și au trăit în locul de unde a pornit în viață Aurelian Bentoiu, eu m-am născut nu foarte departe de acele locuri,(Fetești, Ialomița).
Despre liberalul Aurelian Bentoiu a scris inclusiv Nicolae Steinhardt în Jurnalul Fericirii.
Sunt mândru deopotrivă că acest pământ a dat României un astfel de om politic, cu o tărie de caracter de granit, neclintit în alegerile sale, neclintit în credința și devotamentul față de țară.
A fost boier! Da! Și încă dintre acei boieri români care a ținut la țăranii săi, care a împărțit cu cei săraci! I-a iubit, le-a oferit un viitor! A murit cu gândul la patria sa, la familia sa persecutată de torționarii securiști asemenea lui Vișinescu, dar oameni ca Aurelian Bentoiu, ne-au cucerit inimile pentru totdeauna!
Ce au făcut comuniștii ca Iliescu care încearcă să ignore istoria românilor? Au călcat în picioare inima acestor oameni și visele noastre.
Pagina wikipedia oferă câteva detalii despre cariera politica a lui Aurelian Bentoiu:
„A devenit membru al Baroului Ilfov în 1919. Între 1933-1937 a fost deputat de Ialomița din partea Partidului Național Liberal. A fost radiat din Barou în 1948, în urma reformei comuniste a justiției, alături de alți maeștri ai avocaturii. A fost subsecretar de stat la Ministerul de Justiție (1935-1936), Ministerul de Interne (1936), subsecretar de stat la Ministerul de Justiție (29 august 1936 - 23 februarie 1937), (23 februarie - 14 noiembrie 1937), (17 noiembrie - 28 decembrie 1937), Ministrul justiției (24 - 30 noiembrie 1939), (30 noiembrie 1939 - 10 mai 1940), (11 mai - 3 iulie 1940), de fiecare dată în guverne conduse de prim-ministrul Gheorghe Tătărăscu.
Scriitoarea Annie Bentoiu, nora lui Aurelian Bentoiu, în cartea „Timpul ce ni s-a dat”, evoca figura marelui om politic, făcând inclusiv o „magistrală radiografiere” a celor care au fost umiliți în regimul persecuției comuniste.
Aurelian Bentoiu a compus în temniță numeroase poezii, transcrise pe hârtie după eliberarea din 1956, publicate postum în volumul Zări și zodii - poezii din închisoare, ed. Fundația Academia Civică, București, 2001.”
„Cunoscut-am mila Ta”
„Nepricepute lucruri de șubreda mea minte
M-au rătăcit pe calea păcatului adesea,
Dar iertător-a-toate,
Tu m-ai iertat, părinte,
Din negura-îndoielii făcându-mă să ies.
Fâșii de cer albastru trimis-ai prin zăbrele,
Drept mângâiere celui înmormântat de viu,
Cu zâmbete de soare și licăriri de stele
Ai alinat durerea pierdutului tău fiu.
Și cum eram, în beznă, de toți cei dragi departe,
Pe când trăgea să moară speranța de-a-i vedea,
În noaptea fără zare a negrei mele soarta,
Preabunele Părinte, aprinsu-mi-ai o stea.”
Să nu ne uităm istoria, să nu uităm cine suntem de fapt!
|