|
primit de la domnul deputat Angel Tîlvăr (Grup PSD)
Angel Tîlvăr: „Românii din Italia contribuie din plin la economia acestei ţări şi au nevoie de mai mult sprijin pentru a-şi păstra identitatea naţională!"
În Catania, Sicilia, deputatul PSD Angel Tîlvăr s-a întâlnit cu
parlamentarul italian Cataldo Fiorenza. Discuţia s-a axat pe situaţia
românilor din Sicilia, dar şi pe felul în care contextul politic european
poate afecta statutul şi drepturile românilor care au ales să trăiască în
Italia.
Parlamentarul român a declarat: „Românii muncesc din greu în Italia. Ei sunt oameni harnici, corecţi şi pricepuţi în meseriile lor. Au fost cazuri când au fost exploataţi prin muncă sau când traficul de persoane i-a afectat şi pe concetăţenii mei. De aceea, ei au nevoie de protecţie şi de atenţie, iar pentru aceste lucruri politicienii italieni şi cei români trebuie să
colaboreze. Învăţământul în limba română, ca şi sprijinul pentru evenimentele care au ca rezultat păstrarea identităţii româneşti, reprezintă priorităţi absolute pentru comunităţile de români, iar politicienii italieni pot
sprijini efectiv aceste lucruri".
Totodată, deputatul român a cerut sprijin
din partea autorităţilor italiene pentru desfăşurarea în bune condiţii a
alegerilor parlamentare din toamnă. Parlamentarul italian Cataldo Fiorenza a promis o implicare mai mare în ceea ce priveşte situaţia românilor din
Italia, accentuând nevoia de o îmbunătățire a reglementărilor în privința
condiţiilor de muncă ale românilor. El a subliniat şi buna colaborare cu
reprezentanţii consulari pe care România îi are şi a promis un mai mare
sprijin pentru ca una din pieţele din Catania să se numească „Nicolae
Bălcescu”, lucru solicitat de români de mai multă vreme.
|