Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Liliana Ciobanu (neafiliat)
De Ziua Educaţiei, deputatul de Giurgiu Liliana Ciobanu cere salarii decente pentru cadrele didactice

Deputatul independent de Giurgiu, Liliana Ciobanu, a avut un mesaj tranşant astăzi, cu prilejul Zilei Educaţiei, într-o interpelare adresată ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, pe tema retribuirii deplorabile a profesorilor români.

„Sărbătorim astăzi, 5 octombrie, Ziua Educaţiei, marcată la nivel naţional prin acordarea unei zile libere pentru elevi şi cadrele didactice. O aniversare mai degrabă festivistă, în buna tradiţie românească, şi mai puţin marcată de proiecte viabile de dezvoltare a învăţământului”, a subliniat parlamentarul giurgiuvean în documentul oficial transmis conducerii MENCŞ.
Liliana Ciobanu a mai adăugat că profesorii din România sunt cel mai prost plătiţi din Uniunea Europeană, în timp ce dascălii din Luxemburg, Danemarca şi Austria au cele mai bune salarii. „Aceasta este realitatea, conform unui raport al Comisiei Europene. Documentul compară salariile profesorilor şi directorilor de şcoli din sectorul public din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum şi din Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Turcia, datele referindu-se la cadrele didactice, de la grădiniţă până la liceu. Potrivit studiului, în aproape toate ţările europene, salariile de bază brute pentru profesorii care debutează în această profesie sunt mai mici decât PIB-ul pe cap de locuitor. În acest ritm, salariile acestora nici măcar nu vor ajunge să se dubleze de-a lungul unei vieţi la catedră”, a accentuat deputatul Liliana Ciobanu.
În finalul interpelării, parlamentarul independent l-a întrebat pe ministrul Educaţiei care este strategia MENCŞ pe termen scurt şi mediu pentru a îmbunătăţi nivelul salarial al profesorilor români.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 12:38