|
primit de la președintele Comisiei pentru politică externă, domnul deputat Borbély László (Grup UDMR)
Vineri, 7 octombrie 2016, domnul Borbély László, președintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, a avut o întâlnire cu domnul Volkan Bozghir, fost ministru al Afacerilor Europene și negociator șef al Turciei, fost președinte al Comisiei de politică externă din parlamentul turc și ambasador al acestei țări în România.
Cei doi demnitari au avut un consistent schimb de opinii pe probleme de actualitate ale Europei și ale regiunii, cu accent pe Vecinătatea Estică, situația din Siria, dezvoltarea durabilă și criza migrației. Totodată, a fost remarcată excelenta cooperare bilaterală cât și cea multilaterală, în cadrul ONU și al NATO.
Domnul președinte Borbély a reiterat sprijinul constant al României pentru demersurile europene ale Republicii Turcia și a subliniat rolul esențial al Turciei în gestionarea crizei migranților cu care se confruntă țările Uniunii Europene. Totodată, și-a arătat îngrijorarea cu privire la situația creată după lovitura de stat eșuată și și-a exprimat speranța că măsurile care se iau sunt în conformitate cu principiile unui stat de drept, democratic.
|