|
primit de la doamna deputat Cornelia Negruț (Grup ALDE)
Deputatul ALDE Cornelia Negruţ solicită sprijinirea producătorilor agricoli din Maramureş pentru a accesa fonduri europene
Deputatul ALDE Maramureş, Cornelia Negruţ, s-a adresat ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, printr-o interpelare, în care a cerut prezentarea ratei absorbţiei fondurilor europene destinate micilor producători agricoli.
În documentul oficial trimis conducerii MADR, parlamentarul ALDE a accentuat faptul că, deşi fondurile europene pentru dezvoltarea zonei rurale şi agricultură sunt numeroase şi în cuantumuri considerabile, ţara noastră nu a reuşit până acum să beneficieze de aceste avantaje.
„Din păcate, instituţiile subordonate ministerului pe care îl conduceţi şi cu reprezentare la nivel local nu depun eforturi în vederea popularizării metodelor de accesare ale acestor sume importante, iar micii agricultori sunt lipsiţi astfel de cele mai elementare informaţii privind accesarea banilor europeni”, a subliniat Cornelia Negruţ, în interpelarea prezentată ministrului Agriculturii.
În finalul materialului parlamentar, deputatul maramureşean i-a solicitat ministrului Irimescu să răspundă mai multor întrebări, după cum urmează: „1. Câte proiecte pentru accesarea fondurilor europene au fost depuse în domeniul agriculturii în ultimul an, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Maramureş, şi câte dintre ele au fost eligibile?; 2. Care este situaţia absorbţiei fondurilor europene destinate micilor producători agricoli în ultimul an, atât la nivelul ţării, cât şi în Maramureş?”.
„Ne-am deprins în ultima perioadă să dăm vina pe oricine pentru nereuşitele noastre, ca stat şi naţiune! Cred că o astfel de gândire este din start eronată! La un an de la instalarea sa după tragedia din «Colectiv», acest guvern de tehnocraţi şi-a arătat limitele neputinţei, demonstrând cetăţenilor României că nu a fost în stare să facă absolut nimic din tot ceea ce a promis! În acest fel, mişcarea Colectiv s-a dovedit a fi un eşec major, iar oamenii nu au decât să suporte această dezamăgire. Dezvoltarea agriculturii româneşti ar fi fost primordială în contextul geo-strategic şi economic actual, dar este evident că absorbţia fondurilor europene în acest sector vital a fost nesemnificativă! Aştept un răspuns autorizat din partea ministrului de resort”, a concluzionat deputatul Cornelia Negruţ.
|