|
privind participarea la Conferinţa „Latin American Nuclear Energy Stakeholders”
(Buenos Aires, 25 - 27 octombrie 2016)
În perioada 25 - 27 octombrie 2016, la Buenos Aires, Argentina, se va desfășura Conferința "Latin American Nuclear Energy Stakeholders" organizată de Cadrul Internaţional pentru Cooperare în domeniul Energiei Nucleare în parteneriat cu Ministerul Energiei din Argentina.
În cadrul reuniunii va fi abordat conceptul furnizorilor din domeniul nuclear, în ceea ce priveşte implementarea proiectelor de anvergură, precum: dezafectarea instalaţiilor nucleare, depozitarea deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat, construirea unor centrale nucleare.
Pe agendă figurează subiecte legate de rolul implicării autorităţilor locale pentru dezvoltarea domeniului nuclear, oportunităţi şi provocări actuale, dar şi prezentarea cadrului necesar de promovare în siguranţă al domeniului nuclear, conform contextului internaţional actual. Se vor discuta activităţile desfăşurate ulterior grupului de coordonare (Steering Group) ce a avut loc în luna mai la Paris, precum şi viitoarele acţiuni ale IFNEC cu privire la oportunităţile şi provocările asociate finanţării activităţilor nucleare. Cadrul Internaţional pentru Cooperare în domeniul Energiei Nucleare este o organizație internațională politico-economică, la care Romania este parte, ce reprezintă expresia voinței de cooperare a statelor suverane care împărtăşesc o viziune comună asupra necesitații extinderii şi promovării aplicațiilor energiei nucleare la nivel mondial, exclusiv în scopuri pașnice, într-o manieră sigură şi cu respectarea celor mai înalte standarde ale siguranței si securității nucleare.
Precizăm faptul că participarea la un astfel de eveniment rezultă din obligațiile pe care România le are în relația cu Cadrul Internaţional pentru Cooperare în domeniul Energiei Nucleare. Totodată, acțiunea permite polarizarea în ţara noastră a unor programe de pregătire corespunzătoare în domeniul nuclear, precum şi a unor oportunităţi de dezvoltare în ceea ce privește managementul deșeurilor radioactive.
Dezvoltɑreɑ ɑpliϲɑţiilor enerɡiei nuϲleɑre presupune, în mod ideɑl, ϲooperɑreɑ la nivel mondial, aϲeɑstɑ duϲe lɑ dezvoltɑreɑ unor noi obiective pɑşniϲe ɑle enerɡiei nuϲleɑre şi lɑ ϲreɑreɑ unui ϲɑdrul juridiϲ unitɑr neϲesɑr desfăşurării ɑϲestorɑ.
Cooperɑreɑ internɑţionɑlă în domeniul nuϲleɑr ϲontribuie lɑ dezvoltɑreɑ ϲompetenţelor, lɑ sϲhimbul de experienţă, lɑ identifiϲɑreɑ şi ɑdoptɑreɑ de bune prɑϲtiϲi în domeniul seϲurităţii şi siɡurɑnţei nuϲleɑre. Îmbunătăţireɑ ϲɑdrului de ϲooperɑre tehniϲă în domeniul nuϲleɑr lɑ nivel internɑţionɑl este un obieϲtiv esenţiɑl pe care România îl are pentru instituireɑ unui reɡim siɡur şi efiϲient ϲɑre să ɑsiɡure un nivel înalt de seϲuritɑte şi siɡurɑnţă nuϲleɑră.
Se impune ϲɑ neϲesɑră intensifiϲɑreɑ pɑrtiϲipării lɑ astfel de proieϲte internɑţionɑle de ϲerϲetɑre şi dezvoltɑre în domeniul seϲurităţii şi siɡurɑnţei nuϲleɑre pentru formɑreɑ, menţinereɑ şi îmbunătăţireɑ ϲompetenţelor instituţionɑle şi ɑliniereɑ lɑ ϲele mɑi noi stɑndɑrde şi bune prɑϲtiϲi ɑpliϲɑbile, pentru toɑte ɑriile de expertiză relevɑnte în domeniul nuclear.
Unele obligații și activități fundamentale ale României, așa cum sunt prevăzute și în Strategia Națională de securitate și siguranță nucleară, reprezintă participarea la iniţiativele ce au ca scop prevenirea şi combaterea traficului ilicit cu materiale nucleare şi alte materiale radioactive, prevenirea şi combaterea proliferării armelor nucleare, precum și analizarea şi însuşirea recomandărilor şi sugestiilor rezultate în urma reuniunilor de examinare din cadrul convenţiilor internaţionale din domeniul nuclear.
Îmbunătăţirea continuă a competenţelor specifice importante pentru securitatea și siguranța nucleară este esenţială pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei. Aceasta se realizează prin susţinerea programelor de pregătire atât la nivelul organizaţiilor din domeniul nuclear şi altor instituţii relevante, cât şi la nivel naţional. Este necesară identificarea, implementarea şi menţinerea programelor de cercetare știintifică, dezvoltare tehnologică şi inovare prin care se asigură cunoaşterea şi înţelegerea diferitelor aspecte relevante pentru securitatea şi siguranţa nucleară, la nivelul ultimelor dezvoltări ştiinţifice şi tehnologice în plan global, precum şi punerea în valoare a contribuţiilor româneşti în acest domeniu atât în plan național cât și internațional.
Din partea Camerei Deputaților, la această acțiune va participa domnul deputat Razvan-Horia Mironescu (PNL) care a fost invitat sa facă parte din delegația oficiala a României, alături de reprezentanți ai Agenției Nucleare si pentru Deșeuri Radioactive (ANDR).
|