|
primit de la președintele Comisiei pentru drepturile omului, culte
şi problemele minorităţilor naţionale, domnul deputat Ibram Iusein (Grupul parlamentar al minorităților naționale)
Pe data de 3 februarie, a avut loc şedinţa comună a Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi comisia de la Senat, având pe ordinea de zi dezbaterea şi avizarea Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2017.
La lucrările celor două comisii au participat, în calitate de invitaţi, reprezentanţi din partea următoarelor instituţii publice: Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Secretariatul General al Guvernului, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării și Consiliul de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
Parlamentarii prezenţi au făcut observaţii pe marginea proiectului legii în dezbatere, adresând - în acest scop - întrebări la care reprezentanţii Guvernului au dat răspunsuri lămuritoare.
În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate de membrii celor două comisii, aceştia au hotărât, cu unanimitate de voturi, să avizeze favorabil proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017 şi au votat - cu majoritate de voturi - anexele la proiectul Legii bugetului, referitoare la bugetele Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Justiţiei, Secretariatului General al Guvernului, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Amendamentele supuse dezbaterilor, care au fost aprobate de parlamentarii prezenţi, cu majoritate de voturi, au fost în număr de 35 pentru culte, 7 pentru Ministerul Justiţiei şi 1 amendament de redactare la bugetul S.G.G., care nu necesită cheltuieli bugetare.
|