Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, domnul deputat Dorel Gheorghe Căprar (Grup PSD)

Cu prilejul dezbaterilor organizate pe marginea propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române (Plx 211/2017), luni, 21 august, i-am avut invitați, din partea Ministerului Afacerilor Interne, pe doamna ministru Carmen Dan, doamna subsecretar de stat Cristina Manda și doamna secretar general adjunct chestor de poliție Ioana Dorobanțu, din partea Ministerului Justiției pe doamna secretar de stat Sofia Moț, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe doamna procuror Irina Kuglay, iar din partea Jandarmeriei Române pe inspectorul general col. Sebastian Cucoș și directorul general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, lt.col. Alin Mastan.

La această întâlnire au participat domnul senator Viorel Salan, inițiatorul propunerii legislative, precum și domnii senatori Iancu Caracota și Attila Laszlo, membri ai Comisiei pentru apărare, și domnul senator Ionuț Sibinescu, membru al Comisiei juridice.
A fost un dialog constructiv, întrucât scopul inițierii și susținerii proiectului legislativ îl reprezintă creșterea nivelului calitativ al prestațiilor profesionale ale jandarmilor pentru asigurarea unui nivel cât mai ridicat al siguranței cetățeanului. Formatul întâlnirii a evidențiat aspecte ce necesită o analiză suplimentară pentru a asigura aplicabilitatea proiectului, convenindu-se ca discuțiile să fie dezvoltate în cadrul unui grup de lucru.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:31