Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Maricela Cobuz (Grup PSD)
Deputatul PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a susținut marți, în ședința de plen a Camerei Deputaților, o declarație politică sub titlul ”Creșterea economică a României”.


În cadrul declarației, doamna deputat Cobuz a precizat faptul că România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în acest an datorită politicilor aplicate prin Programul de Guvernare. La începutul lunii mai, primele date reale au stabilit creșterea economică a țării noastre, România înregistrând astfel cel mai semnificativ avans dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu o creștere a PIB-ului de 5,6% în primul trimestru din 2017 comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, potrivit Oficiul European pentru Statistică.

În al doilea trimestru, cifrele au arătat din nou o creștere semnificativă, acest lucru datorită sectorului de industrie care a contribuit la creșterea economică cu 1,7% potrivit INS. Astfel, PIB-ul României a urcat cu 5,7% în al doilea trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, după un avans de 5,7% în trimestrul I din 2017, de 5% în trimestrul IV din 2016 şi de 4,4% în al treilea trimestru al anului trecut. Se estimează ca anul 2017 să aibă o creștere economică mai mare de 5,2%, potrivit datelor prezentate de Guvernul Mihai Tudose.
În tot acest timp, opoziția a încercat de nenumărate ori să prezinte date ireale și să condamne guvernarea României de către PSD și ALDE, recunoscând creșterea economică a statului român, dar prezentând-o ca fiind o creștere ”nesănătoasă”. Cei sceptici s-au mirat de creşterea economică de 5,7% pe trimestrul I, dar şi de creșterea economică înregistrată în următorul trimestru, cu menținerea deficitului bugetar sub 3%.
Astfel, s-au majorat salariile, a crescut punctul de pensie, s-a micșorat prețul la medicamente, au fost alocați mai mulți bani pentru proiectele prin PNDL, au fost atrase mai multe fonduri de la Uniunea Europeană, iar România continuă spre o dezvoltare și o revenire la normalitate, comparativ cu celelalte state membre UE. Totodată, au fost finanțate 10.000 de noi start-up-uri, la o valoare de 200.000 de lei pentru fiecare beneficiar, activități care la rândul lor vor susține economia României și vor dezvolta sectorul industriei și serviciilor.
În încheierea declarației politice, doamna deputat Maricela Cobuz a precizat că un standard de viaţă superior nu poate fi obţinut decât printr-o producţie superioară de bunuri şi servicii. Măsurile aplicate prin Programul de Guvernare au stimulat consumul şi creşterea economică, dar și dezvoltarea și modernizarea statului român.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:09