|
primit de la doamna deputat Cristina Burciu (Grup PSD)
Progresele României, salutate de la cel mai înalt nivel european
Deputatul PSD de Cluj Cristina Burciu a susținut marți, 26 septembrie, de la tribuna Camerei Deputaților, o declarație politică privind reacția partenerilor noștri europeni față de progresele României.
„Intervenţia preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul susţinut recent despre starea Uniunii Europene în faţa Parlamentului European, este extrem de încurajatoare pentru România. Preşedintele Comisiei Europene a avut, cu acest prilej, mai multe referiri directe la ţara noastră, cea mai importantă fiind ideea potrivit căreia România trebuie să fie sprijinită să adere la Schengen, dar şi rezolvarea problemelor cu care se confruntă copiii noştri”, a arătat deputatul Cristina Burciu. În acest context, deputatul social-democrat de Cluj l-a citat pe Jean-Claude Juncker: „Nu pot accepta ca în Europa de astăzi să avem cetăţeni de mâna a doua! Copiii nu pot muri în Europa din cauza unor boli care ar fi trebuit eradicate cu zeci de ani în urmă. Copiii din România trebuie să aibă aceleaşi oportunităţi ca şi cei din Italia, trebuie să ajutăm aceste state membre să aibă vaccinuri naţionale. Nu pot exista consumatori de mâna a doua şi nu pot accepta ca cetăţenii din centrul şi estul UE să cumpere produse mai proaste decât în restul UE. Şi, nu în ultimul rând, este timpul să aducem România şi Bulgaria în Schengen”.
Deputatul Cristina Burciu a amintit și faptul că preşedintele CE a lansat propunerea ca în perioada Preşedinţiei României la Consiliul UE să se organizeze un Summit special în România, la Sibiu, în data de 30 martie 2019.
„România este angrenată total în proiectul european, iar acest semnal demonstrează şi că suntem în grafic în ceea ce priveşte paşii privind preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Sunt sigură că vom organiza ireproşabil summit-ul propus de Jean-Claude Juncker la Sibiu, şi, de asemenea, că vom fi în măsură să convingem statele încă reticente că implicarea noastră va putea fi mult dinamizată din interiorul Schengen din punctul de vedere al reformei globale a spaţiului european. Această poziţie extrem de pozitivă la adresa României venită din partea preşedintelui Comisiei Europene constituie recunoaşterea eforturilor din ultima perioadă a instituţiilor statului român de a evidenţia o nouă viziune a ţării noastre în plan european. Consider, totodată, că preocuparea domnului Jean-Claude Juncker pentru situaţia României este realmente un vot de încredere pentru Guvernul PSD, dar şi o apreciere concretă a acţiunilor noastre de a ne alinia nivelului ţărilor mai dezvoltate din Uniunea Europeană!”, a subliniat deputatul Cristina Burciu.
|