Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Angel Tîlvăr (Grup PSD)
cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice

La 1 octombrie îi sărbătorim pe vârstnicii noştri, onorându-le străduinţa în domeniul social, cultural ori economic, preţuindu-le înţelepciuneaşi acordându-le întregul nostru respect pentru dragostea şi grija pe care ni le-au purtat şi ni le poartă.

Instituită de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, la 14 decembrie 1990, în baza Rezoluției nr. 45/106, Ziua internațională a persoanelor vârstnice este cel mai bun prilej pentru a le mulţumi acestora pentru tot ceea ce ne-au dăruit şi ceea ce ne-au învăţat, pentru a ne angaja să le respectăm drepturile, să îi protejăm şi să îi includem în ceea ce facem pentru a construi lumea de mâine. În anul 2017, tema sub care celebrăm Ziua internațională a persoanelor vârstnice este "Paşi spre viitor: captarea talentelor, contribuţiilor şi participării vârstnicilor în societate". Într-o lume a cărei îmbătrânire este o realitate, utilizarea aportului de resurse în cunoaştere şi spiritualitate pe care bunicii şi părinţii noştri îl pot avea nu este doar o dovadă de smerenie, ci şi un gest inteligent de normalitate.
Discriminarea pe bază de vârstă, neglijenţa şi uneori abuzul asupra persoanelor vârstnice sunt aspecte cu care, din păcate, ne confruntăm încă. În România, vârstnicii beneficiază de măsuri şi programe de protecţie socială complexe, însă efortul nostru trebuie să se îndrepte și dincolo de sfera materială, către o schimbare de atitudine în rândul întregii societăţi. Persoanele vârstnice trebuie încurajate să rămână implicate în viaţa cetăţii, vocea lor trebuie să fie ascultată şi experienţa lor trebuie valorificată. În această zi de sărbătoare, le doresc tuturor vârstnicilor din ţara noastră multă sănătate, o viaţă activă şi plină de împlinire, cu bucuria de a se vedea apreciaţi aşa cum se cuvine de către toţi cei ce îi înconjoară!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:11