|
primit de la președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, domnul deputat Dorel Gheorghe Căprar (Grup PSD)
În calitate de secretar al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Croaţia, am avut marți, 3 octombrie, o întrevedere cu membri ai delegației care au însoțit președintele Republicii Croația, doamna Kolinda Grabar-Kitarović, aflată în vizită oficială în România.
În acest context, am dezbătut subiecte privind cooperarea economică bilaterală, inclusiv în domeniul industriei de apărare, exprimându-ne disponibilitatea de a facilita relația cu ministerele de resort în vederea dezvoltării unor proiecte comune.
De asemenea, ne-am prevalat de această ocazie pentru a aminti prietenilor croați invitația lansată omologilor din Sabor de a realiza o întâlnire de cooperare bilaterală pentru a dezbate aspecte de interes comun în lumina priorităților convergente ale celor două state, aceasta putându-se materializa printr-o vizită în România la sfârșitul lunii noiembrie.
Ambele părți și-au afirmat speranța ca nivelul excelent al dialogului politic să contribuie la îmbunătățirea relațiilor economice, promovând inițiative de substanță.
|