|
primit de la doamna deputat Maricela Cobuz (Grup PSD)
Măsuri pentru prevenirea şi combaterea exporturilor paralele de medicamente
Măsurile prin care a fost interzis exportul paralel de medicamente pentru o perioadă de un an a declanşat un adevărat scandal în piaţa farmaceutică. Ca urmare, am adresat ieri, 12 decembrie 2017, o întrebare Ministerului Sănătății, respectiv domnului ministru Florian Bodog, cu privire la măsurile pentru prevenirea și combaterea exportului paralel de medicamente.
În România, ca în majoritatea celorlalte țări europene, prețurile la medicamentele care se prescriu pe rețetă nu sunt libere, ci sunt reglementate de stat. Spre deosebire de multe alte țări europene, România are prevăzute, prin lege, cele mai mici prețuri la medicamente dintr-un lot de alte 12 țări europene. Acest fapt duce la diferențe uneori considerabile între prețul unui medicament vândut în țara noastră și prețul aceluiași medicament vândut în ţările UE. Zeci și zeci de mii de medicamente destinate pacientului român ies în fiecare lună din România, printre ele se numără unele din cele mai utilizate medicamente de către cardiaci, unele din cele mai utilizate medicamente în psihiatrie, în astm sau în diabet (insulina – medicament vital pentru astfel de pacienţi).
România riscă să traverseze o criză serioasă de medicamente, în condiţiile în care marii importatori de profil preferă să întoarcă medicamentele de pe pieţele din Occident de unde au venit, pentru a le vinde la un preţ dublu sau triplu faţă de cel practicat pe teritoriul României.
Am solicitat, ca urmare, Ministerului Sănătății, un răspuns cu privire la soluţia identificată pentru prevenire şi combaterea exportului paralel de medicamente şi asigurarea necesarului pentru pacientul român.
|