Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Dumitru Mihalescul (Grup PNL)
După ce a prăbușit investițiile naționale, Guvernul PSD-ALDE anulează și investițiile locale

Deputatul PNL, Dumitru Mihalescul, critică măsurile Guvernului PSD-ALDE și consideră că acestea vor afecta puternic investițiile derulate la nivelul administrațiilor publice locale:

”Măsurile care vor intra în vigoare de la data de 1 ianuarie 2018, pe care Guvernul PSD-ALDE le numește ”marea revoluție fiscală”, sunt, în fapt, cea mai puternică lovitură pentru investițiile publice demarate de autoritățile publice locale. Reprezentanții Guvernului Tudose continuă să se laude că în anul 2017 s-au majorat unele salarii, s-au indexat pensii și s-au făcut investiții publice. Aceștia uită sau, mai grav, nu vor să spună că majorarea pensiilor și salariilor a fost deja înghițită de prețurile tot mai mari de la o lună la alta, iar explozia prețurilor a fost cauzată de măsurile nocive luate tocmai de Guvern. De asemenea, Guvernul nu vrea să spună că din investițiile publice realizate în anul 2017, peste 80% dintre acestea s-au realizat din bugetele administrațiilor locale. Cum așa? Este simplu și ușor de demonstrat! Fonduri europene nu am atras pentru investiții, iar banii guvernamentali au fost tăiați la rectificările bugetare operate în toamna anului 2017. Așadar, administrațiile locale sunt singurele care au construit ceva în România în acest an, iar prin scăderea sumelor care vor veni către primării, prin cotele din impozitul pe venit, nu știm dacă primăriile vor mai avea suficienți bani pentru plata salariilor funcționarilor și pentru cheltuielile curente ale comunităților locale. Pentru investiții, sigur nu vor mai rămâne! De exemplu, în anul 2018, Municipiului Rădăuți va pierde cca. 6 milioane de lei! Poate pentru Guvernul de la București această sumă nu înseamnă mult, însă, pentru bugetul Municipiului Rădăuți, înseamnă enorm! Anul acesta, administrația locală a Municipiului Rădăuți a făcut investiții publice locale de peste 10 milioane de lei. Oricine poate calcula că, anul viitor, autoritățile locale nu vor mai avea bani să facă nicio investiție locală, pentru că pe lângă pierderea de 6 milioane lei, primăria va mai trebui să mai plătească și alte cheltuieli majorate: facturi la energie mai mari, dar și salarii majorate, este drept că doar pe hârtie, nu și în mână. Este previzibil faptul că anul 2018 va fi un an fără investiții, fără salturi în modernizarea țării, cu aceleași școli, cu aceleași spitale, cu aceleași drumuri și căi ferate, cu aceleași lipsuri cu care cei din PSD și ALDE cred că ne-am obișnuit și putem trăi și așa, adică în veșnică sărăcie, în veșnic top al rușinii la nivel european.” a precizat deputatul PNL, Dumitru Mihalescul.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 9:22