|
primit de la Grupul parlamentar al PSD
Camera Deputaţilor a adoptat, cu votul Grupului parlamentar al PSD, în şedinţa de vot final care a avut loc miercuri, 13 decembrie, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2017 privind plata defalcată a TVA. Noul act normativ, adoptat cu amendamente, implementează măsuri care vor duce la creşterea gradului de colectare a taxei şi, totodată, vor sprijini combaterea evaziunii determinate de existenţa unor diferenţe semnificative între TVA încasată la bugetul de stat şi cea declarată în deconturi, depuse de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA.
Conform legii, agenţii economici care la data de 31 decembrie 2017 înregistrează obligaţii fiscale reprezentând TVA, restante în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligaţii nu sunt achitate până la data de 31 ianuarie 2018, vor avea obligaţia să deschidă şi să utilizeze cel puţin un cont pentru încasarea TVA. Prin acest mecanism se urmăreşte creşterea nivelului de conformare a persoanelor impozabile, asigurându-se resursele financiare ale acestora pentru plata TVA, având în vedere că taxa încasată de la clienţi nu mai poate fi direcţionată în alte părţi, ci doar pentru taxa datorată furnizorilor sau bugetului de stat.
Măsura split TVA s-a introdus gradual, fiind opţională începând cu data de 1 octombrie şi va deveni obligatorie din 1 ianuarie 2018. Totodată, firmele care adoptă sau au adoptat deja TVA defalcat, fără a avea vreo obligaţie în acest sens, primesc o bonificaţie de 5% la impozitul pe profit şi li se anulează, în anumite condiţii, penalităţile la TVA restant.
Modalitatea de aplicare a acestui nou mod de colectare a TVA nu presupune costuri suplimentare pentru agenţii economici. Conturile de TVA sunt şi vor fi deschise automat şi în mod gratuit de Trezorerie, fără percepere de comision.
Această măsură, elaborată de Guvern şi susţinută de Grupul parlamentar al PSD, avantajează agenţii economici corecţi, care îşi achită TVA-ul, în sensul că reduce în mod semnificativ concurenţa neloială din partea celor care nu îşi plătesc datoriile la stat şi utilizează TVA în alte scopuri, obţinând astfel beneficii incorecte.
|