|
primit de la Grupul parlamentar al PSD
Grupul parlamentar al PSD a votat miercuri, 13 decembrie, în şedinţa de vot final a Camerei Deputaţilor, în favoarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2017 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000, care creează cadrul legal necesar administraţiei publice locale pentru a finanţa programe sportive şi a recompensa performanţele deosebite obţinute la competiţiile sportive interne şi internaţionale oficiale.
Actul normativ a fost amendat astfel încât să nu fixeze un plafon maximal din bugetul aprobat pentru autoritatea publică locală care poate fi alocat cheltuielilor structurii sportive ca ordonator de credite, aflată în subordinea unităţii administrativ- teritoriale. În acelaşi timp, legea prevede posibilitatea ca autorităţile publice central să cuprindă sume pentru finanţarea activităţii structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite, aflate în subordinea sa.
În fapt, noua lege, adoptată de Camera Deputaţilor, introduce contractul de activitate sportivă, care poate fi încheiat între un sportiv şi o structură sportivă (club; asociaţii judeţene pe ramuri de sport, afiliate la federaţiile sportive naţionale corespondente; direcţii judeţene pentru sport şi tineret; federaţii sportive naţionale). Potrivit actului normativ, contractul se poate încheia pe perioade de timp determinate, de la o lună la multianual, şi va avea stipulată valoarea drepturilor băneşti aferente contraprestaţiei depuse de către sportivul de performanţă sau de către alte persoane juridice sau fizice implicate în activitatea sportivă, respectiv modalităţile şi termenele de plată.
Motivele care au condus la necesitatea introducerii contractului de activitate sportivă rezidă în specificul acestor activităţi, care nu au un caracter permanent, întrucât se desfăşoară prin antrenamente, cantonamente şi competiţii locale, naţionale şi internaţionale. Conform noii legi, contractul poate fi încheiat atât de către sportivul profesionist, cât şi de către cel amator.
|